Ce a pățit tânăra din Suedia care a oprit deportarea unui afgan

Elin Ersson, imigrant afgan deportare,
Fox News

Tânăra suedeză care a transmis în direct un protest dintr-un avion, pe un aeroport din Suedia, în încercarea de a opri expulzarea unui imigrant afgan este cercetată de încălcarea regulilor privin traficul aerian. Astfel, luni a început procesul acesteia.

Elin Ersson a trimis în direct pe Facebook protestul său de la 23 iulie de la bordul unui avion pe Aeroportul Göteborg Landvetter. În clipul în care se vede cum ea refuză să ia loc a devenit viral. Elin Ersson a fost de asemenea auzită în înregistrare spunând că şi alţi pasageri s-au ridicat în semn de sprijin, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Conflictul între Elin Ersson, un însoţitor de zbor al Turkish Airlines şi unii pasageri s-a rezolvat când bărbatul afgan şi tânăra suedeză au coborât din avion. Elin Ersson a spus că acţiona din motive morale şi că Afganistanul nu este o ţară sigură pentru întoarceri.

Avocatul său, Tomas Fridh, a contestat acuzaţiile. El a înaintat un document al unui doctor în Drept al Universităţii din Stockholm, Dennis Martinsson, care a pus sub semnul întrebării faptul că legislaţia aviatică se poate aplica pentru acuzaţiile lansate, precizând, de exemplu, că lui Elin Ersson i s-a cerut să se aşeze nu de către pilot, ci de către echipaj.

Citește și
migranti
Un afgan expulzat de nemți a fost retrimis în Germania în aceeași zi

Dacă va fi găsită vinovată, tânăra riscă o amendă sau o pedeapsă cu închisoarea de până la şase luni.

Bărbatul afgan, în vârstă de 52 de ani, a fost ulterior expulzat în Afganistan. Respectivul zbor Turkish Airlines, care avea destinaţia Istanbul, a fost întârziat aproape două ore. Compania aeriană nu a cerut compensaţii, conform documentelor de la instanţă.

Procesul a început la un tribunal districtual din Göteborg. Reprezentanţii instanţei nu au putut preciza când este aşteptat verdictul.

Elin Ersson este membră a unui grup de activişti din Göteborg, în vestul ţării, care a organizat cu regularitate proteste împotriva expulzărilor către Afganistan.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Un azilant afgan din Germania a înjunghiat o gravidă și i-a ucis copilul nenăscut
Un azilant afgan din Germania a înjunghiat o gravidă și i-a ucis copilul nenăscut

Dramă petrecută într-un spital din orașul german Bad Kreuznach, unde o tănără însărcinată a fost înjunghiată de un cetățean afgan, solicitant de azil.

Un afgan expulzat de nemți a fost retrimis în Germania în aceeași zi
Un afgan expulzat de nemți a fost retrimis în Germania în aceeași zi

Un solicitant de azil afgan respins şi expulzat de autorităţile germane înapoi în Afganistan a fost retrimis în Germania de autorităţile de la Kabul.

Veste tristă despre copilul afgan care și-a făcut tricou cu Messi dintr-o pungă de plastic
Veste tristă despre copilul afgan care și-a făcut tricou cu Messi dintr-o pungă de plastic

Copilul afgan care a devenit celebru online datorită irației pentru fotbalistul Lionel Messi a fost obligat să își părăsească pentru a doua oară casă.

Militari americani, împuşcaţi de un soldat afgan aliat. Este al treilea atac de acest tip
Militari americani, împuşcaţi de un soldat afgan aliat. Este al treilea atac de acest tip

Atentat comis, aparent, de un militar afgan, în capitala Kabul.

Afganul care a rănit trei oameni în Germania ar putea scăpa de răspundere penală
Afganul care a rănit trei oameni în Germania ar putea scăpa de răspundere penală

Azilantul afgan care a atacat şi rănit cu cuţitul trei persoane vineri, la Ravensburg, în sudul Germaniei, a fost internat sâmbătă într-un spital psihiatric.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.