Ce înseamnă „pace” pentru Rusia. Limbajul tradus pe care Kremlinul l-a folosit la negocierile din Istanbul

×
Codul embed a fost copiat

Reprezentanții Ucrainei și Rusiei, s-au întâlnit față în față, la Istanbul. Discuțiile de două ore, nu au adus însă nimic concret, în privința încetării focului.

Doar a fost convenit un schimb masiv de prizonieri de război, câte 1.000 de fiecare parte.

Următorul pas, trebuie să fie o întrevedere între lideri, a declarat șeful delegației ucrainene.

Volodimir Zelenski, care a luat parte, la un summit al liderilor europeni, la Tirana, a cerut o reacție fermă, și sancțiuni asupra Rusiei. Principalii lideri europeni, au avut o convorbire telefonică, cu președintele american, Donald Trump.

La Palatul Dolmabahce din Istanbul au avut loc primele discuții directe, dintre o delegație ucraineană și una rusă. Mediator a fost ministrul turc de Externe.

Citește și
Anna Plaksyuk
O profesoară din Rusia și-a sedus elevul de 11 ani. Nouă ani de închisoare pentru "acte violente de natură sexuală"

Hakan Fidan, ministrul turc de Externe: „Este de importanță critică să ajungem la un armistițiu. Este la fel de important să obținem acest armistițiu simultan cu desfășurarea acestor negocieri. Și este important ca negocierile să constituie fundamentul pentru o întâlnire a liderilor, în viitor”.

Zelenski insistă că prioritatea mandatului echipei sale - condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov - este încetarea imediată a focului.

În timp ce conducătorul delegației ruse - un consilier prezidențial secundar, Vladimir Medinski - a repetat că obiectivul Kremlinului este o pace pe termen lung și eliminarea "cauzelor profunde ale acestei crize".

Tradus din limbajul Kremlinului – asta înseamnă că nu sunt cu adevărat interesați de o încetare a focului, ci de abordarea a ceea ce consideră ei că a declanșat războiul – și anume existența Ucrainei ca stat suveran.

În prealabil a fost o trilaterală Ucraina, Turcia, Statele Unite, cu participarea secretarului de stat american Marco Rubio și a emisarului special pentru Ucraina, generalul Keith Kellog.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Am fi avut o șană reală să facem pași concreți pentru încheierea acestui război, dacă lui Putin nu i-ar fi fost frică să vină în Turcia”.

După ce l-a așteptat în zadar pe Putin - joi în Turcia - Volodimir Zelenski a mers, vineri, la Tirana, în Albania, unde a participat la un summit al comunității politice europene. Lideri din 47 de țări și organizații de pe continent - printre care și președintele interimar al României, Ilie Bolojan - au discutat despre provocările privind securitatea și apărarea Europei.

Donald Trump și-a încheiat turneul în Orientul Mijlociu și a plecat spre Washington - fără să mai ajungă în Turcia, după ce a sugerat că fără o întâlnire față în față între el și Vladimir Putin nu este posibil niciun progres în discuțiile de pace.

Donald Trump: Ei bine, cred că a venit timpul să o rezolvăm, pur și simplu. Am spus, știți, toți ziceau că Putin merge și Zelenski merge. Și am spus: dacă eu nu merg, vă garantez că Putin nu va merge. Și nu a mers, și înțeleg asta. Dar o să rezolvăm situația, o să o rezolvăm. Trebuie să o rezolvăm. 5000 de tineri sunt uciși în fiecare săptămână, în medie, și o să rezolvăm asta.
Reporter: Cât de curând credeți că vă puteți întâlni cu președintele (Putin)?
Donald Trump: Cât de curând vom putea să o aranjăm.

Numai că astfel, Trump a dinamitat negocierile de la Istanbul. Și l-a recompensat, cumva, pe liderul de la Kremlin, pentru că a părut că îi exclude, iar, pe aliații europeni, dar și Kievul, de la discuțiile pentru pace în Ucraina.

Volodimir Zelenski: „Este necesară o reacție puternică, inclusiv sancțiuni vizând sectorul energetic al Rusiei și bănci. Presiunea trebuie să continue până când se vor înregistra progrese reale”.

Keir Starmer, premierul Marii Britanii: „Putin nu este serios în privința păcii. Trage de timp, iar din acest motiv cred că este extrem de important să avem o unitate absolută cu aliații noștri. Vom lucra din nou la acest lucru astăzi, pentru a sublinia clar că trebuie să existe o încetare a focului, dar și că, dacă nu va fi un armistițiu, vom acționa împreună în ceea ce privește sancțiunile”.

Uniunea Europeană va adopta un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în data de 20 mai, ca reacție la refuzul președintelui rus de a discuta față în față cu omologul său ucrainean a anunțat cancelarul german Friedrich Merz.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată
Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată

Autoritatea Națională pentru istrare și Reglementare în Comunicații a anunțat că mai multe instituții ale statului lucrează la oprirea unui atac menit să inducă în eroare opinia publică.

O profesoară din Rusia și-a sedus elevul de 11 ani. Nouă ani de închisoare pentru
O profesoară din Rusia și-a sedus elevul de 11 ani. Nouă ani de închisoare pentru "acte violente de natură sexuală"

O profesoară de școală primară căsătorită a comis "acte violente de natură sexuală" împotriva unuia dintre elevii săi și l-a forțat pe băiat să îi atingă părțile intime.

Cum s-au încheiat primele negocieri de pace directe între Rusia și Ucraina din ultimii 3 ani. Dezvăluiri din ședință
Cum s-au încheiat primele negocieri de pace directe între Rusia și Ucraina din ultimii 3 ani. Dezvăluiri din ședință

Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează AFP.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.