Ce s-a întâmplat la Consulatul Rusiei din New York, după anexarea rusă a patru regiuni din Ucraina. VIDEO ȘI GALERIE FOTO

consulatul rusiei - 1
Profimedia

Faţada consulatului Rusiei la New York a fost vandalizată cu vopsea roşie, a anunţat vineri poliţia americană.

Gestul pare a fi unul de protest, în urma anexării de către Rusia a patru regiuni din Ucraina, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Vineri la orele prânzului, pete şi dungi mari de vopsea roşie acopereau pe câţiva metri în înălţime şi lăţime faţada Consulatului, o clădire în stil renascentist situată în cartierul Upper East Side din Manhattan, potrivit unui fotoreporter Presse.

Poarta de intrare a fost, de asemenea, acoperită cu vopsea roşie.

Anunțul făcut de poliția din New York

Poliţia a fost anunţată în jurul orei 01:30, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei din New York.

Citește și
telefonul rosu dintre Rusia si SUA
Ce este „telefonul roșu” dintre Rusia și Statele Unite. Amenințările nucleare l-au încins din nou

„Nu au fost arestări, iar ancheta este în curs”, a mai spus reprezentantul, adăugând că incidentul a fost considerat ca „posibil motivat de ostilitate”.

Putin a oficializat anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene

Actul de vandalism a intervenit în contextul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, a oficializat vineri anexarea a patru teritorii ucrainene, după referendumuri denunţate drept simulacru de alegeri de numeroase ţări.

Occidentalii au făcut cunoscut că nu vor recunoaşte modificarea frontierelor Ucrainei prin anexarea la Rusia a regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Prima reacție a Turciei, după anexarea de către Rusia a patru regiuni din Ucraina. Anunțul surprinzător făcut de Ankara
Prima reacție a Turciei, după anexarea de către Rusia a patru regiuni din Ucraina. Anunțul surprinzător făcut de Ankara

Ministerul de Externe al Turciei a anunţat că respinge anexarea de către Rusia a patru regiuni ale Ucrainei.

Ce este „telefonul roșu” dintre Rusia și Statele Unite. Amenințările nucleare l-au încins din nou
Ce este „telefonul roșu” dintre Rusia și Statele Unite. Amenințările nucleare l-au încins din nou

Comunicațiile de criză între Moscova și Statele Unite, deschise în timpul Războiului Rece, au fost reluate, pe fondul ameninţărilor ruse de a folosi arme nucleare în Ucraina.

Rusia suspectează „implicarea unui stat străin” în scurgerile de gaze Nord Stream. Peskov a cerut acțiuni „urgente”
Rusia suspectează „implicarea unui stat străin” în scurgerile de gaze Nord Stream. Peskov a cerut acțiuni „urgente”

Rusia a anunțat joi că suspectează „implicarea” unui stat străin în cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici
Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici

PSD merge la discuțiile grupului tehnic pentru reducerea cheltuielolor cu un pachet de măsuri care să reducă deficitul crescut de guvernele Ciolacu I și II. Social-democrații vor impozit progresiv, dar și optimizarea cheltuielilor.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.