Cel puţin 16 persoane au fost rănite într-un atac cu bombă asupra unui autobuz în sudul Siriei

bomba siria
Getty

Cel puţin 16 persoane au fost rănite, luni, într-un atac cu bombă care a vizat un autobuz în sudul Siriei, lângă graniţa cu Iordania, a anunţat agenţia de presă siriană SANA, atribuind atentatul unor „terorişti”.

Şaisprezece angajaţi ai zonei libere comune siriano-iordaniene au fost răniţi după ce terorişti au instalat un dispozitiv exploziv în autobuzul în care călătoreau”, a indicat agenţia SANA, potrivit Agerpres.

Atacul a avut loc într-o zonă din provincia Deraa, „în apropierea podului Saida pe autostrada Damasc-Amman”, potrivit agenţiei citate.

Situaţia din provincia Deraa, centrul revoltei anti-regim declanşate în 2011, rămâne instabilă în pofida revenirii forţelor guvernamentale, în iulie 2018. Gruparea Stat Islamic (SI), al cărei al treilea lider a fost ucis la Deraa în octombrie anul trecut, revendică uneori atacuri în regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
The Guardian: O bombă nucleară americană din Olanda, avariată după un accident și ”reparată” cu bandă adezivă roz
The Guardian: O bombă nucleară americană din Olanda, avariată după un accident și ”reparată” cu bandă adezivă roz

O bombă nucleară americană din Olanda ar fi fost avariată într-un accident, proiectilul fiind fotografiat ulterior acoperit cu o bandă adezivă roz.

 

VIDEO. Primele imagini cu Daria Trepova, femeia care l-ar fi ucis pe blogger-ul rus: ”Am adus o statuetă care a explodat”
VIDEO. Primele imagini cu Daria Trepova, femeia care l-ar fi ucis pe blogger-ul rus: ”Am adus o statuetă care a explodat”

Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat publicității, luni, primele imagini cu Daria Trepova, femeia care l-ar fi ucis cu o bombă pe blogger-ul rus Vladlen Tatarski, susținător al războiului Rusiei din Ucraina, într-o cafenea din Sankt Petersburg.    

Anchetatorii ruși au prins-o pe femeia care l-ar fi ucis cu o bombă pe blogger-ul rus Vladlen Tatarski
Anchetatorii ruși au prins-o pe femeia care l-ar fi ucis cu o bombă pe blogger-ul rus Vladlen Tatarski

Anchetatorii ruși au reținut, luni, o femeie în cazul bloggerului pro-război Vladlen Tatarski, care a fost ucis într-o explozie într-o cafenea din Sankt Petersburg.  

Un elev de 17 ani a fost arestat, după ce a trimis ameninţări cu bombă la mai multe şcoli din Bulgaria. Care a fost motivul
Un elev de 17 ani a fost arestat, după ce a trimis ameninţări cu bombă la mai multe şcoli din Bulgaria. Care a fost motivul

Un elev de 17 ani din Sofia a trimis câteva e-mailuri cu ameninţarea cu bombă către şcolile din toată ţara. El a fost arestat vineri, relatează presa bulgară.

 

Georgina Rodriguez, deținătoarea primei mașini lansate într-o ediție specială dintr-o colecție exclusivistă!
Georgina Rodriguez, deținătoarea primei mașini lansate într-o ediție specială dintr-o colecție exclusivistă!
Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.