Cel puţin 18 morţi într-o operaţiune a poliţiei într-o favela din Rio de Janeiro | VIDEO

politia brazilia
Reuters

Cel puţin 18 persoane au murit joi în cursul unei operaţiuni a poliţiei împotriva crimei organizate în favela Complexo do Alemao din Rio de Janeiro, a anunţat poliţia civilă, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Dintre cele 18 persoane ucise, 16 sunt "suspectate" că aparţin unor bande criminale, o femeie de 50 de ani din favela şi un membru al forţelor de ordine în vârstă de 38 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei în cursul unei conferinţe de presă.
Biroul Apărătorului Drepturilor şi Comisia pentru Drepturile Omului a Baroului din Brazilia au declarat separat că dispun de informaţii privind un total de 20 de morţi, între care poliţistul şi femeia.

Aproape 400 de membri ai forţelor de securitate au efectuat această operaţiune, cu mai multe vehicule blindate şi patru avioane, într-o favela imensă pentru a se confrunta cu o bandă specializată în furt de vehicule pentru transportul mărfurilor.

Anterior, autorităţile au semnalat moartea a cinci persoane în acest district, o scenă obişnuită a ciocnirilor mortale între forţele de securitate şi bandele crimei organizate, în special în traficul de droguri.

Locuitorii au reclamat presei locale operaţiunea poliţiei, în cursul căreia unele locuinţe ar fi fost invadate.

Citește și
harvard
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse

istrația Trump suspendă programările pentru interviuri de viză pentru studenți și vizitatori, în așteptarea unor noi reguli privind verificarea extinsă a activității pe rețelele sociale. Ambasada SUA din România anunță un nou sistem de programare.

Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”
Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”

Regele Charles și-a declarat marți atașamentul față de Canada, pe care a numit-o „puternică și liberă”, în cadrul unei vizite simbolice menite să transmită sprijinul său într-un moment tensionat, marcat de presiuni anexioniste din partea lui Trump.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.