Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

×
Codul embed a fost copiat

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Pe Cristian, tânărul care era cu ele, pompierii încă îl caută. Operațiunea a fost oprită peste noapte, dar se reia luni dimineață.

În ultimele momente în care au fost văzuți în viață, cei trei se țineau strâns în brațe și încercau cu disperare să reziste în fața torentului.

Autoritățile din Peninsulă au deschis o anchetă penală în acest caz.

Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, s-a născut în Colleferro (Roma), dar a locuit cu familia în Basaldella di Campoformido și a urmat Academia de Arte Frumoase din Udine, potrivit Il Messaggero.

Citește și
Universitatea Harvard
Universitatea Harvard cere justiției deblocarea a 2,5 miliarde de dolari din finanţarea blocată de istraţia Trump

Vineri dimineața a susținut un test pentru a intra în examenul de „Modelare 3D”, programat în sesiunea din iulie, după care la prânz a ieșit cu cei doi compatrioți sosiți din străinătate, care îi erau foarte dragi.

Bianca Doros, în vârstă de 23 de ani, era una dintre cele mai bune prietene ale Patriziei. Licențiată în Științe Economice la București, sosise cu câteva zile mai devreme din România să-și viziteze părinții la Udine.

Tânăra este model și are mai multe poze pe rețelele de socializare mai multe fotografii în care apare cu gențile de perle colorate, lucrate manual, și pălărie neagră de piele pe cap.

Alături de cele două fete găsite decedate era și Cristian Casian Molnar, de 25 de ani, iubitul Biancăi. Originar din Satu Mare, a locuit langa Viena. O călătorie de patru ore cu BMW-ul până în Friuli îi permisese să ajungă la iubita lui în Italia.

Bianca, Patrizia și Cristi veniseră la plajă și au fost surprinși de viitura puternică pe o mică insulă în mijlocul apelor. Este un loc frecventat de localnicii din Premariacco, în perioadele de vară.
Numai că în zonă fuseseră emise, încă de dimineață, alerte de ploi abundente.

Porțiunea pe care se aflau cei trei a fost imediat acoperită de apă, iar tinerii nu au mai reușit să reziste până la sosirea pompierilor. Au fost luați de șuvoaie cu doar un minut înainte ca un elicopter de salvare să ajungă la ei.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Universitatea Harvard cere justiției deblocarea a 2,5 miliarde de dolari din finanţarea blocată de istraţia Trump
Universitatea Harvard cere justiției deblocarea a 2,5 miliarde de dolari din finanţarea blocată de istraţia Trump

Universitatea Harvard a solicitat luni unui judecător federal să emită o hotărâre sumară pentru a debloca 2,5 miliarde de dolari din finanţarea blocată de istraţia preşedintelui Donald Trump, pe care Harvard a numit-o ilegală, potrivit Reuters.

Când va avea loc votul de încredere solicitat de guvernul polonez. Anunțul premierului Donald Tusk
Când va avea loc votul de încredere solicitat de guvernul polonez. Anunțul premierului Donald Tusk

Prim-ministrul polonez a anunţat marţi că votul de încredere pentru guvernul său, al cărui principiu a fost decis după victoria candidatului naţionalist la alegerile prezidenţiale, va avea loc pe 11 iunie, informează AFP.

 

Țara din care SUA au început să își retragă trupele. „Reducerea misiunii noastre este în curs”
Țara din care SUA au început să își retragă trupele. „Reducerea misiunii noastre este în curs”

Statele Unite își diminuează semnificativ prezența militară în Siria, reducând numărul bazelor de la opt la trei, cu obiectivul final de a menține doar o singură bază operațională.

Recomandări
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.