Cine este Maria Elena Bergoglio, singura rudă a Papei Francisc care este încă în viață. Când au vorbit ultima dată

Maria Elena Bergoglio este sora Papei Francisc și singura lui rudă directă rămasă în viață.
De la alegerea fratelui ei ca Suveran Pontif, viața i s-a schimbat radical, însă legătura dintre ei a rămas la fel de puternică, menținută prin scrisori, mesaje și apeluri telefonice, potrivt La Republica.

Papa Francisc, primul pontif latino-american, a murit. Vestea trecerii sale în neființă a șocat lumea, marcând sfârșitul unei ere la Vatican și provocând o profundă durere în rândul credincioșilor din întreaga lume.
Decesul său, la vârsta de 88 de ani, marchează încheierea unei epoci caracterizate de angajamentul său față de cei vulnerabili, apărarea fermă a mediului și apelurile constante la pace și justiție socială în fiecare colț al planetei.
Totuși, puține lucruri sunt cunoscute despre familia sa. Una dintre persoanele cu care a avut cele mai strânse legături a fost sora sa, María Elena Bergoglio, care a fost cea mai entuziastă atunci când fostul arhiepiscop de Buenos Aires a fost ales Papă al Bisericii Catolice și una dintre primele persoane care au aflat despre moartea sa.
Cine este María Elena Bergoglio?
María Elena, în vârstă de 76 de ani, este singura rudă directă a Papei Francisc, după moartea majorității membrilor familiei Bergoglio. De când fratele său, Jorge Mario, a fost numit Papă, viața ei în Argentina s-a schimbat radical.
María Elena este cea mai mică fiică a lui Mario José Bergoglio și María Regina Sivori. Cuplul a avut cinci copii: Jorge, Alberto Horacio, Marta Regina, María Elena și Óscar Adrián, însă toți, cu excepția Maríei Elena, au murit înainte de anul 2013 și nu au apucat să vadă noua viață a lui Jorge Mario în fruntea Vaticanului.
Legătura dintre María Elena și Papa Francisc
Potrivit ziarului La Nación, relația dintre cei doi frați a fost una foarte apropiată. În cartea sa autobiografică, Esperanza, Francisc a menționat că viața familiei sale a trecut prin „multe greutăți, suferințe, lacrimi, dar chiar și în cele mai dificile momente, am trăit convingerea că un zâmbet, un râs, ne putea oferi energia de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.”
Când fratele ei a fost ales conducătorul creștinătății, María Elena spăla vasele acasă. „Când am auzit Habemus Papam, m-am așezat în fața televizorului. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că va fi fratele meu; el nu voia să fie Papă. Înainte să se îmbarce în avion, m-a sunat și mi-a zis: «Pa, draga mea, vorbim când mă întorc». L-am văzut ieșind pe balcon și aproape că am murit. Am izbucnit în lacrimi și nu mă mai puteam opri; eram copleșită de emoție”, a mărturisit ea. Doisprezece ani mai târziu, încă îi este greu să proceseze acea veste.
Viața actuală a Maríei Elena
În ciuda distanței fizice care i-a separat mai bine de un deceniu, legătura dintre María Elena și fratele ei Jorge Mario Bergoglio a rămas puternică, prin apeluri săptămânale și scrisori pline de afecțiune.
Papa Francisc, conștient că o revedere era imposibilă din cauza stării de sănătate delicate a surorii sale, care locuia într-o reședință religioasă sub îngrijirea unor măicuțe, păstra cu grijă o sculptură a mâinii Maríei Elena, un cadou oferit de artistul argentinian Gustavo Massó.
Această piesă, însoțită de un mesaj înregistrat cu vocea surorii sale și muzică de Mozart, simboliza îmbrățișarea pe care nu au reușit niciodată să o aibă.
În mesaj, María Elena spunea: „Uite, mi-aș dori să fiu cu tine și să te îmbrățișez. Crede-mă, suntem îmbrățișați. În ciuda distanței, suntem foarte îmbrățișați.” Acest gest intim și emoționant a devenit o sursă de alinare pentru Suveranul Pontif, reamintindu-i de legătura indestructibilă care i-a unit întotdeauna.
Preotul Jerzy Jacek Twaróg, care lucrează la Misiunea Catolică Poloneză din Buenos Aires, de care ține căminul pentru vârstnici unde locuiește Maria Elena, a spus că papa Francisc și-a sunat sora în Vinerea Mare - „aceasta era data convenită”. Am avut și eu ocazia să vorbesc la telefon cu Sfântul Părinte, potrivit Onet.
A existat și o mulțime de corespondență prin scrisori. Ultima a fost din noiembrie 2024, în care Francisc i-a transmis salutări fratelui meu, părintele Kazimierz Olaf Bochnak, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție – își amintește părintele JJ Twaróg.