Ce dorință avea Papa Francisc notată în testament încă din 2022. „A fost voința lui și așa am procedat”

×
Codul embed a fost copiat

De la Vatican, la Buenos Aires și până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, milioane de oameni continuă să își ia rămas-bun de la Papa Francisc, liderul spiritual care a schimbat fața Bisericii Catolice prin blândețe, umilință și curaj.

Suveranul Pontif s-a stins din viață luni dimineață, în urma unui atac cerebral, succedat de un stop cardiac. Înaltul Prelat a cerut să fie înmormântat în afara Vaticanului, într-un mormânt simplu, cu o singură inscripție, cea a numelui său papal, în latină.

După moartea Papei Francisc, biserici din întreaga lume au început să organizeze slujbe pentru fostul Suveran Pontif. În marile catedrale din Roma, Buenos Aires, orașul său natal, dar și în numeroase parohii din Europa, America Latină, Africa și Asia, credincioșii s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu.

David Culver, corespondent CNN în Argentina: „Acesta este un loc în care Papa Francisc nu a mai apucat să se întoarcă. Aceasta era casa lui, Argentina. În spatele meu puteți vedea locul în care a locuit ca Jorge Bergoglio, apoi ca arhiepiscop din 1998 până în 2013. În această catedrală din Plaza de Mayo au fost amenajate omagii. Lumânări care au fost aprinse, acum sunt complet topite, dar au fost aduse altele pe parcursul serii. Ultima slujbă s-a încheiat acum câteva ore și totuși oamenii continuă să vină aici."

Clopotele Vaticanului și doliu global

La Vatican, clopotele Bazilicii Sfântul Petru au bătut solemn, marcând începutul perioadei de doliu.

Citește și
papa francisc
Vaticanul a publicat primele fotografii cu Papa Francisc în sicriu. FOTO

Papa Francisc s-a stins la reședința sa, Santa Marta, în urma unui accident vascular cerebral și a unui stop cardiac ireversibil, se arată în certificatul de deces dat publicității de Sfântul Scaun. Potrivit medicului Vaticanului, Papa a intrat în comă înainte de a muri. Pe lângă afecțiunea pulmonară binecunoscută, Suveranul Pontif suferea de hipertensiune arterială și de diabet.

Ultimele cuvinte ale Papei Francisc

Cardinal Mauro Gambetti, decanul catedralei Sf. Petru: „Cred că toți purtăm încă în inimă cuvintele pe care Papa Francisc ni le-a spus de atâtea ori: „Nu uitați să vă rugați pentru mine”. Știm că moartea nu este o ușă care se închide, ci intrarea în Ierusalimul ceresc."

Într-o desprindere de tradiție, Papa Francisc a spus în Testamentul său că dorește să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore, și nu în Bazilica Sfântul Petru.

Archbishop Rolandas Makrickas, decanul catedralei St. Maria Maggiore: „Am primit această indicație din partea lui încă din 2022. Mi-a spus că trebuie să pregătim locul unde să poată fi aproape de icoana Salus Populi Romani (n.r. icoana bizantină a Fecioarei Maria cu Pruncul). După ce a ales locul, am început pregătirile. A fost voința lui și așa am procedat. Sfântul Părinte era foarte atașat de Bazilica Santa Maria Maggiore.”

Sicriul Papei Francisc

Ben Wedeman, corespondent CNN în Vatican: „Ceea ce a scris în ultimul său testament spune foarte multe despre el. (Papa) a spus că mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni deosebite, doar cu inscripția „Franciscus”.

Anul trecut, Papa Francisc a schimbat regulile funeraliilor papale, printr-un document oficial, și a cerut ca trupul său să fie expus într-un sicriu deschis, pentru ca oamenii să-și poată lua rămas-bun. A renunțat inclusiv la cele trei sicrie - din chiparos, stejar și plumb.

Claire Giangravè, reporter La Crux: „Va fi un sicriu mult mai simplu, din lemn, care să-l arate ca pe un păstor, și nu ca pe papii de odinioară care aveau puterea lumească a statelor papale."

În semn de omagiu, pe obeliscul din Buenos Aires a fost proiectat mesajul Papei „Rugați-vă pentru mine". Luminile turnului Eiffel din Paris au fost stinse, iar la Casa Albă și Westmister steagurile au fost coborâte în bernă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Martin Scorsese, despre moartea Papei Francisc: Am fost destul de norocos să îl cunosc. Îmi vor lipsi prezenţa şi căldura sa
Martin Scorsese, despre moartea Papei Francisc: Am fost destul de norocos să îl cunosc. Îmi vor lipsi prezenţa şi căldura sa

Martin Scorsese l-a omagiat pe regretatul Papă Francisc cu un omagiu emoţionant, după vestea morţii sale la vârsta de 88 de ani.

 

Vaticanul a publicat primele fotografii cu Papa Francisc în sicriu. FOTO
Vaticanul a publicat primele fotografii cu Papa Francisc în sicriu. FOTO

Vaticanul a publicat marţi dimineaţă fotografii cu Papa Francisc în sicriu.

Corespondență Știrile PRO TV de la Vatican. Credincioși din întreaga lume își iau rămas bun de la Papa Francisc
Corespondență Știrile PRO TV de la Vatican. Credincioși din întreaga lume își iau rămas bun de la Papa Francisc

Trupul neînsufleţit al Papei va fi depus miercuri în Bazilica Sfântul Petru, pentru ca oamenii din întreaga lume să-i aducă un ultim omagiu.

Gluma cu unguri care îl amuza pe Papa Francisc: „Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”
Gluma cu unguri care îl amuza pe Papa Francisc: „Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”

Papa Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, deținea secretul limbajului simplu și direct. Franchețea sa l-a făcut popular, chiar și în rândul necredincioșilor.

Papa Francisc a scris în testament cine îi va plăti funeraliile. Nu vor fi achitate de Vatican
Papa Francisc a scris în testament cine îi va plăti funeraliile. Nu vor fi achitate de Vatican

Papa Francisc și-a pregătit din timp funeraliile. Toate cheltuielile vor fi ate de un binefăcător anonim, conform testamentului său publicat de Vatican.

Recomandări
„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual
„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea procesului de restructurare a aparatului istrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate reforme din acest an.

Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia CCR privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.