Cozi interminabile pe tot continentul european. Ambuteiajele s-au întins pe zeci de kilometri

×
Codul embed a fost copiat

Pentru milioane de europeni, august este luna concediilor, iar asta se vede cel mai bine în trafic. Primul weekend a adus cozi interminabile pe autostrăzile de pe tot continentul.

În Croaţia, Austria sau Franţa, coloanele de maşini s-au întins pe zeci de kilometri.

Ambuteiajele sunt deja o tradiţie a lunii august. E însă de mirare că sunt neschimbate chiar şi în toiul pandemiei. Cozi interminabile de maşini au fost filmate la intrarea în capitala Croaţiei, Zagreb. Un pic mai departe, la frontiera cu Slovenia şoferii au stat pe loc şi 3 ore.

Freamăt mare a fost ceva vreme şi în portul oraşului Split. Coloanele de zeci de maşini au așteptat îmbarcarea pe feriboturi. Cu gândul la vacanţă, pasagerii nu par foarte deranjaţi.

În prezent, în Croația sunt aproape 780.000 de turiști. Cea mai mare pondere o au germanii - 200 de mii.

Citește și
coronavirus
Tot ce trebuie să știm despre vaccinul anti-COVID. România, pe lista țărilor care l-au rezervat

Şi autostrăzile care leagă nordul de sudul Franţei au fost sufocate de maşini. În general, în Hexagon, în primul weekend din august e "un du-te-vino" pe ambele sensuri de mers, cu cei care pleacă sau se întorc din concediu.

Şase departamente din sudul Franței au fost plasate sub alertă portocalie de caniculă şi, potrivit meteorologilor, temperaturile vor rămâne ridicate până la sfârşitul săptămânii.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
OMS: Măștile de protecție ar trebui să devină un simbol al solidarității în întreaga lume
OMS: Măștile de protecție ar trebui să devină un simbol al solidarității în întreaga lume

Organizația Mondială a Sănătății încearcă să tempereze speranțele pentru un vaccin anti-Covid19. Oficialii OMS insistă că măștile de protecție ar trebui să devină un simbol al solidarității în întreaga lume.

Tot ce trebuie să știm despre vaccinul anti-COVID. România, pe lista țărilor care l-au rezervat
Tot ce trebuie să știm despre vaccinul anti-COVID. România, pe lista țărilor care l-au rezervat

România s-a înscris pe lista țărilor care au rezervat un eventual vaccin anti-COVID 19. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Spitalele de campanie sau cele modulare pentru Covid din România încep să se umple
Spitalele de campanie sau cele modulare pentru Covid din România încep să se umple

Spitalele de campanie sau cele modulare pentru Covid încep să se umple. La Elias în unitatea construită din donații au fost internați primii pacienți doi dintre ei în stare gravă.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.