Cramă subacvatică în nordul Spaniei. Peste 25.000 de sticle de vin au fost puse la păstrare pe fundul mării

×
Codul embed a fost copiat

Vinuri puse la învechit pe fundul mării - aceasta este ideea prin care proprietarul unei crame din nordul Spaniei speră să dea lovitura.

El spune că s-a gândit la această metodă de păstrare a vinului după ce a observat cât de apreciate sunt băuturile recuperate din mări și oceane, după naufragii. Iar specialiștii i-au dat dreptate.

Există cuști care sunt adevărate crame subacvatică, unde sticlele de vin sunt lăsate la învechit, în mijlocul curenților și printre vietățile marine.

Borja Saracho proprietar cramă: "Am văzut că la fiecare trei luni, când experții veneau la Plentzia, povestea se repeta. Toți preferau varianta care fusese scufundată. Așa că, pentru noi, a fost foarte curios când ne-au arătat că culoarea vinului s-a schimbat puțin, vinul roșu trece la o nuanță mai violetă, iar vinul alb căpăta o nuanță mai verzuie".

Antreprenorul a început acest proiect în urmă cu 12 ani și spune că după cercetările făcute în toți acești ani a descoperit cât trebuie să stea sub apă fiecare tip de vin pe care îl produce. Spre exemplu, vinurile albe sunt ținute la învechit în mare aproximativ 6 luni, în timp ce vinurile roșii petrec pe fundul apei între 12 și 15 luni.

Citește și
Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa
Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa

Borja Saracho proprietar cramă: "Dar după sute sau chiar mii de analize, am observat o evoluție diferită a componentelor chimice. Din cauza factorilor diferiți care afectează evoluția vinului sub ocean, cum ar fi schimbarea de presiune, de temperatură, gravitația mai mică de sub apă, mișcarea constantă și schimbarea constantă a temperaturii, a trebuit să venim cu un sceneriu diferit și să lucrăm altfel cu acest vin".

În prezent, crama subacvatică are la păstrare peste 25.000 de sticle de vin, care sunt ținute la o adâncime unde temperatura apei nu scade sub 12 grade Celsius. Iar cuștile au fost realizate în așa fel încât să funcționeze ca niște recifuri artificiale, care să sprijine fauna și flora apelor.

Borja Saracho proprietar cramă: "De fiecare dată când facem scufundări acolo este uimitor pentru că suntem înconjurați de sute de pești diferiți. Așadar, vedem caracatițe, steluțe și căluți de mare, calmari, dar și pești mari specifici locului și uneori chiar și delfini. E chiar frumos".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Spania: Timp de 15 ani, doi români au trimis la cerșit tineri cu handicap. Averea uriașă pe care au strâns-o
Spania: Timp de 15 ani, doi români au trimis la cerșit tineri cu handicap. Averea uriașă pe care au strâns-o

O orădeancă și fostul ei iubit au trăit, între 2003 și 2018, pe spinarea a două persoane cu dizabilităţi, pe care le-au dus la cerşit în staţiuni din Spania, informează PressHUB.

Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa
Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa

Spania va trata o infecţie cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei, începând de luni, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.

De ce fug românii din Spania. Sute de mii de români au plecat deja
De ce fug românii din Spania. Sute de mii de români au plecat deja

Spania a pierdut 277.560 de români în ultimii 10 ani, după ce diaspora a plecat din această țară, scrie El Periodico de Espana.  

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.