Curtea Supremă a Suediei a blocat două cereri de extrădare formulate de Turcia, care erau condiții puse de Ankara

Recep Erdogan
Getty

Curtea Supremă a Suediei a blocat joi două cereri de extrădare formulate de Turcia şi pe care Ankara le-a legat de sprijinul său pentru aderarea Suediei la NATO, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Decizia înalte curţi intervine la numai trei zile după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a anunţat acordul pentru ca parlamentul ţării sale să ratifice aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.

Turcia solicită extrădarea celor două persoane pentru "participarea la o organizaţie teroristă", pe motiv că acestea ar face parte din mişcarea de opoziţie gulenistă, pe care Ankara o consideră responsabilă de tentativa de lovitură de stat din 2016.

În cererea sa, Ankara subliniază că cele două persoane, care au statut de refugiat în Suedia, au instalat o aplicaţie utilizată de membrii mişcării, numită după predicatorul Fethullah Gülen, principalul inamic al lui Erdogan.

Conform deciziei Curţii supreme suedeze, această descărcare nu poate fi considerată în sine o participare la o organizaţie, care să fie condamnabilă în temeiul legislaţiei antiteroriste suedeze.

Citește și
Recep Erdogan
Erdogan: Turcia nu poate privi pozitiv candidatura Suediei la NATO în timp ce „teroriştii” protestează la Stockholm

Cele două persoane "riscă să fie persecutate" dacă vor fi extrădare, mai apreciază curtea.

Decizia finală privind extrădarea revine guvernului suedez, dar acesta este obligat să respecte deciziile Curţii Supreme, chiar dacă nu este de acord cu acestea.

Această hotărâre este de natură să provoace iritarea Ankarei, după numeroasele tensiuni legate de procesul de aderare a Suediei la NATO.

Turcia acuză Suedia că este prea îngăduitoare cu militanţii kurzi sau gulenişti refugiaţi în această ţară scandinavă, unul dintre motivele invocate pentru întârzierea intrării acesteia în NATO.

În pofida anunţului făcut de Erdogan luni înaintea summitului NATO de la Vilnius, mai e un drum lung de parcurs până la ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO.

Această ratificare nu se va produce înainte de luna octombrie, după vacanţa de vară a parlamentului turc, a afirmat Erdogan miercuri.

Dar o serie de incidente ar putea împiedica procesul. Ankara şi-a manifestat indignarea în repetate rânduri în ultimele luni că Suedia permite incendierea Coranului în cadrul unor manifestaţii publice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Țara pe care Biden vrea să o vadă în NATO
Țara pe care Biden vrea să o vadă în NATO "cât mai curând posibil". Ce i-a spus lui Erdogan

Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat dorinţa de a vedea Suedia aderând la NATO "cât mai curând posibil" într-o convorbire telefonică avută duminică cu preşedintele turc Tayyip Erdogan.

Erdogan: Turcia nu poate privi pozitiv candidatura Suediei la NATO în timp ce „teroriştii” protestează la Stockholm
Erdogan: Turcia nu poate privi pozitiv candidatura Suediei la NATO în timp ce „teroriştii” protestează la Stockholm

Suedia nu ar trebui să se aştepte ca Ankara să ratifice aderarea sa la NATO până la summitul alianţei de luna viitoare, dacă nu împiedică protestele anti-turce din Stockholm, a declarat, miercuri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

 

 

Antony Blinken: „A venit timpul” pentru ca Suedia să adere la NATO
Antony Blinken: „A venit timpul” pentru ca Suedia să adere la NATO

„A venit timpul” pentru ca Suedia să adere la NATO, a declarat, marţi, secretarul de stat american Antony Blinken, după luni de blocaj cauzat de Turcia şi Ungaria.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.