Cel putin 215 persoane au murit in urma cutremurului de 7,5 din Afganistan. Seismul, resimtit pana in Asia Centrala

cutremur afganistan

Puternicul seism cu magnitudinea 7,5 care a zguduit luni Asia de Sud s-a soldat cu cel putin 215 de morti in Pakistan si Afganistan, intre care 12 eleve afgane au murit intr-o busculada in timp ce fugeau din scoala, transmite AFP.

Sute de persoane au fost ranite in timpul cutremurului extrem de lung care a facut mii de oameni sa iasa pe strazi in India, Afganistan, Pakistan si Tadjikistan, scrie Agerpres.

Potrivit Institutului american de geologie (USGS), hipocentrul seismului a fost la Jurm, in muntii din regiunea Badakhshan (nord-estul Afganistanului), la o adancime de 213,5 kilometri. Bilantul inregistrat in Afganistan, de 63 de morti, ar putea creste, potrivit autoritatilor.

Numarul victimelor a fost mai mare in Pakistan, unde au fost anuntati cel putin 152 de morti, conform unui bilant provizoriu furnizat de diferite autoritati. Armata a confirmat decesul a 123 de persoane, aratand ca peste 950 de oameni au fost raniti.

Un clip publicat pe internet arata cum a fost simtit seismul intr-un platou de televiziune din Kabul. Prezentatorul aflat in direct a parasit pupitrul dupa ce a simtit miscarile puternice.

Citește și
cutremur argentina
Cutremur puternic in nordul Argentinei. Cel putin o persoana a murit, iar mai multe case si scoli au fost distruse

Acum zece ani in Pakistan, la 8 octombrie 2005, un seism cu magnitudinea 7,6, al carui epicentru s-a aflat la cateva sute de kilometri distanta fata de locul unde s-a produs cel de luni, s-a soldat cu peste 75.000 de morti. Insa atunci, hipocentrul s-a aflat mai aproape de suprafata, facand ca seismul sa aiba efect mult mai puternic.

Bilantul mortilor ar putea creste, a anuntat seful guvernului provincial din Khyber Pakhtunkhwa (nord-vestul Pakistanului), una din cele mai afectate provincii din tara. Actiunea echipelor de salvare este ingreunata de lipsa comunicatiilor, infrastructurile care erau deja fragile fiind afectate.

"Speram ca numarul victimelor sa nu fie la fel de mare (ca in 2005 - n.r.), fiindca hipocentrul a fost la mare adancime", a spus un oficial al Autoritatii pakistaneze de gestionare a catastrofelor naturale sub acoperirea anonimatului.

Premierul afgan Abdullah Abdullah a vorbit despre "importante pierderi umane si materiale", indeosebi in nord-estul tarii. Insa "nu se cunosc deocamdata cifrele deoarece comunicatiile sunt intrerupte". In afara de regiunea muntoasa si izolarea catunelor din provincia Badakhshan, rebelii talibani lupta in zona cu trupele guvernamentale, facand ca situatia sa fie foarte instabila.

Cutremurul a fost resimtit pana in Asia centrala, la Dusanbe, capitala Tadjikistanului, unde oamenii au iesit din case si din cladirile de birouri.

Afganistanul este afectat frecvent de seisme, indeosebi in zona Hindu Kush, care se afla pe linia de falie intre placile tectonice indiana si eurasiatica, aminteste AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Cutremur produs luni dimineata in Vrancea. Seismul a avut loc la o adancime de 118 kilometri
Cutremur produs luni dimineata in Vrancea. Seismul a avut loc la o adancime de 118 kilometri

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineata, la ora locala 2,24, in zona seismica Vrancea, judetul Vrancea, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului.

Cutremur puternic in nordul Argentinei. Cel putin o persoana a murit, iar mai multe case si scoli au fost distruse
Cutremur puternic in nordul Argentinei. Cel putin o persoana a murit, iar mai multe case si scoli au fost distruse

Un seism cu magnitudinea de 5,9 grade a lovit sambata dimineata partea de nord a Argentinei si s-a soldat cu cel putin un mort, conform lui Hector Romero, primarul localitatii El Galpon, una dintre cele mai afectate localitati de seism.

Cutremur cu magnitudinea de 4,4 inregistrat miercuri, la pranz, in zona Vrancea. Seismul a fost simtit si in Bucuresti
Cutremur cu magnitudinea de 4,4 inregistrat miercuri, la pranz, in zona Vrancea. Seismul a fost simtit si in Bucuresti

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a inregistrat miercuri, la ora 12:25, in zona seismica Vrancea. Seismul a fost simtit si in municipiul Bucuresti.

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.