Decizie istorică a CJUE: Femeile solicitante de azil care cred în egalitatea între sexe pot primi statutul de refugiat

protest iran
Profimedia

Femeile solicitante de azil care cred în egalitatea între sexe se pot califica pentru statutul de refugiat dacă această convingere a lor riscă să fie un "motiv de persecuţie" în ţara de origine, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Cazul se referă la două adolescente irakiene ale căror cereri iniţiale de azil în Ţările de Jos au fost respinse. Apoi, ele au depus încă o dată cereri de azil, argumentând că au adoptat obiceiurile occidentale în timpul şederii lor lungi în ţară. Cererile lor au fost respinse din nou, aşa că au mers în instanţă.

Curtea de Justiţie a UE a decis marţi că femeile şi fetele care "se identifică cu valoarea fundamentală a egalităţii între femei şi bărbaţi" se pot califica pentru statutul de refugiat dacă situaţia din ţara lor de origine fac din acest lucru un "motiv de persecuţie", potrivit DPA.

Curtea a mai stabilit că "o lungă şedere într-un stat membru, mai ales atunci când coincide cu o perioadă în care un solicitant minor şi-a dezvoltat identitatea", trebuie luată în considerare atunci când se stabileşte dacă solicitanţii sunt expuşi riscului de persecuţie pentru adoptarea valorilor occidentale.

Judecătorii au adăugat că, în cazul în care un solicitant de azil este minor, ţările UE trebuie să "determine în mod concret interesul superior al minorului respectiv, ca parte a unei evaluări individuale".

Citește și
politie austria
Lovitură pentru Austria! Italia o cheamă în judecată la CJUE, cu acuzații similare celor ale României

Întrucât Curtea de Justiţie este cea mai înaltă instanţă a UE, hotărârea este definitivă şi nu poate fi atacată. 

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
WizzAir a pierdut războiul cu Tarom pe 36,66 milioane de euro. CJUE a dat dreptate românilor
WizzAir a pierdut războiul cu Tarom pe 36,66 milioane de euro. CJUE a dat dreptate românilor

WizzAir a pierdut procesul cu Tarom, prin care contesta un ajutor de stat de 36,66 de milioane de euro primit de compania de stat în perioada pandemiei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat dreptate părții române.

Lovitură pentru Austria! Italia o cheamă în judecată la CJUE, cu acuzații similare celor ale României
Lovitură pentru Austria! Italia o cheamă în judecată la CJUE, cu acuzații similare celor ale României

Guvernul italian va da în judecată Austria, la Curtea Europeană de Justiţie, la doar câteva zile după ce premierul Marcel Ciolacu a spus același lucru, din cauza refuzului repetat de primire a României în spațiul Schengen.

Copiii lucrătorilor români din Austria vor primi alocații retroactive și indexate, în urma unei decizii CJUE
Copiii lucrătorilor români din Austria vor primi alocații retroactive și indexate, în urma unei decizii CJUE

Alocațiile copiilor românilor din Austria vor fi plătite retroactiv și indexat, la fel ca și în cazul altor rezidenți din această țară. Ministrul austriac Susanne Raab a anunțat marți decizia, iar ministrul român de externe Bogdan Aurescu a salutat-o.

CJUE: Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor veniți la muncă. Aurescu: Decizia dă dreptate României
CJUE: Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor veniți la muncă. Aurescu: Decizia dă dreptate României

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, vineri, hotărârea Curţii de Justiţie a UE, privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii.  

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.