Doi bărbați au scăpat cu viață ca prin minune, după ce TIR-ul pe care îl conduceau a fost lovit din plin de un tren | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbați din Slovacia au scăpat ca prin minune, după ce un TIR plin cu marfă condus de unul dintre ei a fost lovit din plin de un tren.

Accidentul a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă, iar imaginilie surprind momentul în care șoferul unui SUV oprește regulamentar la trecerea peste cale ferată.

Observă că TIR-ul care venea din față nu dă semne că ar încetini, coboară din mașină și îi face semne celui de la volan, apoi o ia la goană.

Partea din față a TIR-ului a apucat să treacă de linii, dar remorca a fost izbită de locomotivă și proiectată pe șosea, la câțiva centimetri de
automobilul oprit.

Martorii spun că toate semnalele de avertizare funcționau. Șoferul camionului și un pasager din tren au suferit răni minore.

Citește și
accident la liniute
Accident grav în timpul unor curse ilegale de mașini, în Pitești. Trei bolizi s-au făcut zob, șoferii au ajuns la spital
Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Accident înfiorător. O cisternă plină cu combustibil a fost lovită de o mașină și a luat foc | GALERIE FOTO
Accident înfiorător. O cisternă plină cu combustibil a fost lovită de o mașină și a luat foc | GALERIE FOTO

Un accident înfiorător a avut loc vineri pe o autostradă suspendată din statul american Connecticut.

Accident grav în timpul unor curse ilegale de mașini, în Pitești. Trei bolizi s-au făcut zob, șoferii au ajuns la spital
Accident grav în timpul unor curse ilegale de mașini, în Pitești. Trei bolizi s-au făcut zob, șoferii au ajuns la spital

Accident grav, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Pitești, în zona stadionului Nicolae Dobrin, cunoscută pentru "liniuțele" pe care le fac șoferii teribiliști. Trei bolizi s-au făcut zob în condiții încă neclare.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.