Trump a glumit pe seama socialismului, în cadrul Adunării Generale ONU

Donald Trump la ONU
AFP

Donald Trump a ținut un discurs în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite în care a glumit pe seama socialismului.

 Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a devenit noua țintă a criticilor președintelui american. Trump a declarat că Maduro a condus „o națiune înfloritoare pe culmile colapsului total”, notează The Independent.

„Poporul Venezuelei este înfometat, iar țara lor se afundă în colaps. Instituțiile lor democratice sunt distruse. Situația este complet inacceptabilă, iar noi nu putem sta și privi”, își continuă Trump discursul.

„Problema Venezuelei nu este socialismul prost implementat, ci socialismul implementat cu sfințenie”, a glumit Trump pe seama doctrinei socialiste.

Imediat după aceea, Trump a făcut o pauză lungă, iar din sală s-au auzit râsete și în cele din urmă a fost aplaudat pentru gluma sa.

Citește și
donald trump
CNN: Convorbirile telefonice ale fostului şef de campanie al lui Donald Trump, interceptate

În cele din urmă, Trump și-a continuat discursul. „De la Uniunea Sovietică la Cuba și Venezuela, oriunde socialismul adevărat sau comunismul au fost adoptate au dat naștere la durere, devastare și eșec.”

Președintele Maduro nu a participat la Adunarea Generală ONU, însă a comentat dur discursul lui Trump, numindu-l „noul Hitler”.

"Magnatul crede că este proprietarul lumii, dar nimeni nu amenință Venezuela", a spus el. În plus, Maduro l-a acuzat pe președintele american că l-ar fi amenințat că îl va asasina, deși Trump nu a făcut o astfel de declarație, notează The Independent.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Trump a amenințat că va distruge în întregime Coreea de Nord și l-a numit pe Kim Jong-un ”omul-rachetă”
Trump a amenințat că va distruge în întregime Coreea de Nord și l-a numit pe Kim Jong-un ”omul-rachetă”

Preşedintele american Donald Trump a atacat dur marţi, la ONU, Coreea de Nord, ”un regim vicios”, ameninţând că va ”distruge în întregime” această ţară în cazul unui atac al Phenianului, relatează AFP şi The Associated Press.

CNN: Convorbirile telefonice ale fostului şef de campanie al lui Donald Trump, interceptate
CNN: Convorbirile telefonice ale fostului şef de campanie al lui Donald Trump, interceptate

Anchetatorii americani au interceptat convorbirile telefonice ale fostului şef de campanie al preşedintelui Donald Trump.

Discursul lui Trump, cel mai așteptat moment de la Adunarea Generală a ONU
Discursul lui Trump, cel mai așteptat moment de la Adunarea Generală a ONU

La New York, începe marți Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, marea întâlnire anuală a liderilor lumii.

Atentat în Londra. Primul suspect ar fi fost reținut de poliție și acum 2 săptămâni. Daily Mail: ”Trump a avut dreptate”
Atentat în Londra. Primul suspect ar fi fost reținut de poliție și acum 2 săptămâni. Daily Mail: ”Trump a avut dreptate”

Detalii îngrijorătoare, publicate de presa britanică după atentatul de vineri din stația de metrou Parsons Green din Londra. Duminică, un al doilea suspect a fost arestat.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.