Donald Trump dă vina pe Joe Biden după ce economia SUA a înregistrat o contracție, pentru prima dată în trei ani
De vină este Joe Biden! Și oricum, cifrele sunt înșelătoare. Asta spune Donald Trump după ce economia Statelor Unite a înregistrat o contracție, pentru prima dată în trei ani, alimentând temerile legate de o posibilă recesiune.
Trump susține că marile companii s-au angajat la investiții de 8 mii de miliarde de dolari, care, dă asigurări președintele, vor readuce măreția industriei prelucrătoare americane.
Economia Statelor Unite s-a contractat cu o rată anuală de 0,3%, a anunțat Departamentul Comerțului. Asadar, o scădere bruscă după o creștere de 2,4% în trimestrul anterior. Aceasta are loc în contextul în care Trump marchează 100 de zile de mandat, iar sondajele de opinie indică nemulțumirea publicului față de cum este gestionata economia americana.
Oricum, Trump l-a găsit vinovat pe predecesorul său democrat pentru datele dezamăgitoare privind Produsul intern brut.
Donald Trump: ”Aceasta este economia lui Biden, pentru că noi am preluat pe 20 ianuarie, și cred că trebuie să ne acordați puțin timp ca să ne punem în mișcare. Dar, da, aceasta este economia lui Biden”.
Trump susține că cifra este înșelătoare deoarece companiile și-au făcut stocuri de importuri înainte ca el să impună tarife vamale.
Donald Trump: ”În datele privind PIB-ul din primul trimestru, PIB-ul de bază - dacă eliminăm distorsiunile cauzate de importuri, stocuri și cheltuieli guvernamentale - a crescut cu 3%”.
Economiștii văd lucrurile diferit.
Sarah Foster/Bankrate Economic Analyst: ”Tarifele și anticiparea introducerii acestora au fost într-adevăr un factor major în scăderea PIB-ului pe care am observat-o. Concluzia este că economia încetinește. Consumatorii nu mai cheltuiesc la fel de mult ca înainte, iar acest lucru slăbește forța economiei exact într-un moment în care tarifele și temerile legate de o recesiune încep să crească.”
Președintele american a promovat investițiile planificate în tehnologie, sănătate și infrastructură, in cadrul unei eveniment, în care i-a prezentat pe directorii executivi ai unor companii importante.
Donald Trump: ”Președintele și directorul general de la Johnson & Johnson. Da, știu, am auzit de compania aceasta...Părul meu arată atât de bine datorită produselor voastre...”
Trump a cerut, de asemenea, Congresului să adopte proiectul său de lege privind taxele, care include reduceri fiscale și de cheltuieli în valoare de mii de miliarde de dolari, care, însă, se confruntă atat cu opoziția democraților, cât și a unor republicani.
Anterior, la o ședință cu membrii cabinetului, Trumpa a minimizat temerile legate de lipsa unor produse cum ar fi jucăriile, pe fondul scăderii accentuate a comerțului dintre Statele Unite și China.
Donald Trump: ”Cineva a zis: "vai, rafturile vor fi goale!". Ei bine, poate că copiii vor avea două păpuși în loc de treizeci, știți? Și poate că acele păpuși vor costa cu câțiva dolari mai mult decât de obicei...”
Trump a impus taxe de import de până la 145% pentru mărfurile chinezești care intră în America, iar Beijingul a ripostat cu o taxă de 125% pentru produsele americane.