Donald Trump va discuta astăzi la telefon cu Vladimir Putin: „Să punem capăt băii de sânge din Ucraina”

Donald Trump și Vladimir Putin
AFP

Donald Trump şi Vladimir Putin vor avea luni o discuţie la telefon cu scopul de a "pune capăt băii de sânge" din Ucraina, potrivit preşedintelui american, după discuţiile fără rezultat dintre Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Primele discuţii de pace dintre ucraineni şi ruşi după 2022, care au avut loc vineri în Turcia, nu au reuşit să producă încetarea focului solicitată de Ucraina şi aliaţii săi, atacurile letale continuând pe teren.

În urma acestei întâlniri dezamăgitoare, Donald Trump a declarat că va vorbi luni la telefon cu preşedintele rus. Obiectivul: "Să punem capăt 'băii de sânge'", a anunţat el pe platforma sa Truth Social.

În mesajul său de sâmbătă, el a spus că speră că va fi „o zi productivă”, „că va avea loc o încetare a focului” şi „că acest război foarte violent - un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată - se va încheia”.

Duminică, la Roma, vicepreşedintele american JD Vance s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a pregăti acest apel.

Citește și
Donald Trump
Reuters: Trump vrea să oprească războiul din Ucraina. Ce provocări îl aşteaptă şi cum ar putea arăta un posibil acord de pace

Potrivit unui înalt oficial ucrainean, cei doi lideri au discutat despre „situaţia de pe linia frontului, pregătirile pentru conversaţia de luni (între Trump şi Putin), posibilitatea unor sancţiuni împotriva Rusiei în absenţa unor rezultate, o încetare a focului”.

„Liderii au discutat despre obiectivul lor comun de a pune capăt vărsării de sânge din Ucraina şi au furnizat informaţii suplimentare privind stadiul actual al negocierilor în vederea unei încetări a focului şi a unei păci durabile”, a precizat Casa Albă.

Această întâlnire a fost prima între cei doi bărbaţi de la disputa lor filmată în Biroul Oval la sfârşitul lunii februarie, care a marcat schimbarea de ton a Casei Albe faţă de Ucraina, potrivit News.ro.

Pe teren, atacurile ruse împotriva Ucrainei au continuat.

O dronă rusă a lovit sâmbătă un microbuz în regiunea Sumî, ucigând cel puţin nouă persoane, iar o lovitură în regiunea Kiev a ucis duminică o femeie, potrivit autorităţilor ucrainene.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, armata rusă a lansat 273 de drone explozive împotriva Ucrainei, „un record”, a declarat vicepremierul ucrainean Iulia Svyrydenko.

Duminică, armata rusă a revendicat cucerirea unui nou oraş, Bagatyr, în regiunea Doneţk.

Săptămână „crucială”

Înaintea convorbirii dintre Trump şi Putin, liderii Franţei, Marii Britanii, Germaniei şi Italiei au vorbit duminică la telefon cu preşedintele american, a precizat Downing Street, potrivit News.ro.

Ei „au discutat situaţia din Ucraina şi costul catastrofal al războiului pentru ambele părţi”, a declarat un purtător de cuvânt din biroul lui Keir Starmer.

„Depinde de preşedintele Putin să demonstreze mâine că doreşte cu adevărat pacea şi să accepte încetarea necondiţionată a focului de 30 de zile propusă de preşedintele Trump, susţinută de Ucraina şi Europa”, a scris preşedintele z Emmanuel Macron pe X.

Săptămâna viitoare va fi "crucială", a declarat de la Roma preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Preşedintele este hotărât să obţină rezultate” privind Ucraina, a declarat trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, înainte de a avertiza: «Dacă el nu poate, nimeni nu poate».

„Presiunea asupra Rusiei trebuie să continue până când aceasta este pregătită să pună capăt războiului”, a insistat Zelenski pe reţelele de socializare.

La rândul său, Vladimir Putin a insistat duminică asupra faptului că doreşte să "elimine cauzele" conflictului şi să "garanteze securitatea statului rus".

De la întoarcerea sa la Casa Albă, Donald Trump, care intenţionează să facă un debriefing cu preşedintele ucrainean şi cu mai mulţi lideri ai statelor membre NATO după convorbirea sa cu Vladimir Putin, a făcut apel la Moscova şi Kiev să înceteze luptele.

Până în prezent, însă, eforturile sale nu au reuşit să producă niciun progres major în soluţionarea conflictului, declanşat de invazia rusă care a făcut zeci de mii de victime civile şi militare în peste trei ani.

Putin şi Trump au vorbit la telefon la 18 martie, convenind o încetare a focului de 30 de zile privind infrastructura energetică, pe care Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcare.

Kremlinul îşi menţine pretenţiile maximaliste: ca Ucraina să renunţe la apartenenţa sa la NATO, să cedeze patru dintre regiunile sale parţial controlate de Rusia, în plus faţă de Crimeea anexată în 2014, şi să oprească livrările de arme occidentale.

Ucraina respinge cu fermitate aceste cereri şi solicită retragerea armatei ruse, care ocupă încă aproape 20% din teritoriul său.

Pentru a evita o nouă invazie rusă în viitor, Kievul cere, de asemenea, „garanţii de securitate” solide.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Nicușor Dan despre Donald Trump, Statele Unite și Uniunea Europeană. Poziția președintelui ales față de politica externă
Nicușor Dan despre Donald Trump, Statele Unite și Uniunea Europeană. Poziția președintelui ales față de politica externă

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din România, învingându-l pe George Simion, liderul partidului AUR, cunoscut pentru irația sa față de fostul președinte american Donald Trump.  

Reuters: Trump vrea să oprească războiul din Ucraina. Ce provocări îl aşteaptă şi cum ar putea arăta un posibil acord de pace
Reuters: Trump vrea să oprească războiul din Ucraina. Ce provocări îl aşteaptă şi cum ar putea arăta un posibil acord de pace

Președintele american, Donald Trump, a anunţat că va discuta luni cu preşedinţii Rusiei şi Ucrainei în încercarea de a pune capăt ”băii de sânge” din Ucraina.

Patru lideri europeni vor o discuţie cu Donald Trump înaintea convorbirii acestuia cu Vladimir Putin
Patru lideri europeni vor o discuţie cu Donald Trump înaintea convorbirii acestuia cu Vladimir Putin

Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat că el şi preşedintele z Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk doresc să discute cu preşedintele american Donald Trump.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.