Donald Trump vrea să impună tarife vamale Chinei pentru că „trimite fentanil” în SUA, via Canada și Mexic

×
Codul embed a fost copiat

Donald Trump a amenințat China cu impunerea unui tarif vamal, chiar de săptămâna viitoare. Și a avertizat că ar putea urma astfel de taxe și pentru Uniunea Europeană.

Apoi, a anunțat o investiție uriașă în domeniul Inteligenței artificiale, și a negociat în fața presei vânzarea Tik Tok.

Trump este gata să impună tarife vamale pentru importurile din China, de pe 1 februarie. Și-a justificat măsura afirmând că din China ajunge în America un opioid de 50 de ori mai puternic decât heroina. Deşi ar trebui folosit în scop medical ajunge şi pe piaţa neagră ca drog.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Luăm în calcul să aplicăm tarife de 10 la sută la importurile din China, întrucât chinezii trimit fentanil în Canada și Mexic (care ajunge apoi în SUA).”

Pe de altă parte cu managerii unor giganți ai tehnologiei ca Oracle, Sotfbank și Open AI, lângă el acelaşi Trump a anunțat o investiție uriașă în sectorul privat - în domeniul inteligenței artificiale.

Citește și
etna eruptie 2 iunie
Imagini dramatice de la erupția vulcanului Etna. Turiștii, filmați în timp ce fug din calea norului gros de fum. VIDEO

Donald Trump: „Este vorba despre o nouă companie americană (Stargate) care va investi cel puțin 500 de miliarde de dolari în infrastructura pentru programele de inteligență artificială, în SUA.”

Dar cum TikTok rămâne chestiunea arzătoare a momentului, presa a cerut detalii. Iar Trump a încercat să negocieze vânzarea TikTok cu miliardarul Larry Ellison, fondatorul și conducătorul Oracle, care gestionează serverele TikTok în America.

Donald Trump: „Larry, Hai să negociem în fața presei… N-are nicio valoare dacă nu primește autorizare. Ai un activ care fie nu are nicio valoare, fie are o valoare de o mie de miliarde de dolari. Totul depinde de faptul dacă Statele Unite acordă sau nu autorizarea. Ceea ce spun eu este că Statele Unite să acorde autorizarea de funcționare, dar ar trebui să primească jumătate. Sună rezonabil. Ce părere ai?”
Larry Ellison: „Mi se pare o afacere bună, domnule președinte.”
Trump: „El își poate permite…”

La fel ca bunul său prieten și mare sfătuitor, Elon Musk, cel mai bogat dintre pământeni

Reporter: „Ați fi de acord ca Elon să cumpere TikTok?”
Donald Trump: „Aș fi, dacă ar vrea să-l cumpere, da.”

Vrând-nevrând, Trump s-a văzut nevoit să abordeze și subiectul grațierilor prezidențiale, de care au beneficiat peste 1.500 de americani care au participat la asediul violent de la Capitoliu.

Reporter: „Sunteți de acord că este inisibil să ataci un polițist.”
Donald Trump: „Desigur.”
Reporter: „Și atunci cum se explică cazul lui DJ Rodriguez, care a pus un pistol cu electroșocuri la gâtul unei polițiste, sechestrată de protestatari în ziua respectivă? De ce merită acesta grațiere?”
Donald Trump: „În ziua de astăzi mulți criminali nici măcar nu sunt puși sub acuzare. Sunt criminali care umblă liberi peste tot. Iar acești oameni (cei care au luat cu asalt Capitoliul) au stat multă vreme după gratii și am decis să-i grațiez.”

Au ieșit din închisoare inclusiv liderii a două grupări de extremă dreaptă - Proud Boys și Oath Keepers - care fuseseră condamnați la 22, respectiv 18 de ani pentru conspirație și plănuirea de acte violente pentru a împiedica transferul de putere, la Casa Albă, în 2021.

Pe de altă parte, Trump a participat și la slujba de la Catedrala Națională din Washington. Doar că predica rostită de o femeie-episcop nu a fost deloc pe placul noului președinte, după ce aceasta l-a criticat în privința imigrației și a fricii resimțite de multe familii LGBT.

Mariann Edgar Budde, episcop: „În numele Dumnezeului nostru, vă rog să aveți milă de oamenii din țara noastră care acum sunt speriați. Sunt copii gay, lesbiene și transgender în familii democrate, republicane și independente, iar unii se tem pentru vieţile lor.”

În timpul predicii, Trump, nu și-a ascuns nemulțumirea, îndreptându-și de câteva ori privirea către vicepreședintele său, prezent și el la slujbă, la fel ca Prima doamnă.

Reporter: „Cum vi s-a părut slujba, domnule președinte?”
Donald Trump: „Nu mi s-a părut o predică bună, nu. Se putea mai bine de atât.”

Dar președintele s-a dezlănțuit ulterior pe rețeaua sa, Truth Social: „Așa-zisul episcop" era „o radicală de stânga care îl urăște pe Trump". „Răutăcioasă în ton, neconvingătoare și lipsită de inteligență” - a scris liderul de la Casa albă. Un republican chiar a cerut deportarea episcopului Mariann Edgar Budde.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Imagini dramatice de la erupția vulcanului Etna. Turiștii, filmați în timp ce fug din calea norului gros de fum. VIDEO
Imagini dramatice de la erupția vulcanului Etna. Turiștii, filmați în timp ce fug din calea norului gros de fum. VIDEO

Vulcanul Etna din Sicilia a erupt luni, aruncând în aer un nor uriaș de fum și cenușă pe cerul Italiei. Turiștii au fost filmați în timp ce fugeau pentru a scăpa de coloana de fum.

Spania a înregistrat vineri cea mai caldă zi de mai din istoria măsurătorilor sale meteorologice
Spania a înregistrat vineri cea mai caldă zi de mai din istoria măsurătorilor sale meteorologice

Spania a înregistrat vineri cea mai caldă zi de mai din istoria măsurătorilor sale meteorologice, cu o temperatură medie de peste 24°C în toată țara, a anunțat luni Agenția Meteorologică Spaniolă (Aemet), transmite AFP.

POLITICO: Liderii europeni de centru îl felicită cu precauţie pe preşedintele Poloniei, în timp ce extrema dreaptă exultă
POLITICO: Liderii europeni de centru îl felicită cu precauţie pe preşedintele Poloniei, în timp ce extrema dreaptă exultă

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a transmis luni un mesaj de felicitare lui Karol Nawrocki pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Polonia, spunându-i că este interesată de continuarea colaborării între Chişinău şi Varşovia.

 

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.