Erdogan acuză Grecia că înarmează insulele din Marea Egee. Atena anunță că nu va intra în război cu Turcia

recep tayyip erdogan
Profimedia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat, vineri, Grecia că continuă să trimită arme în insulele din Marea Egee. De partea cealaltă, premierul grec transmite că țara sa nu caută un conflict armat cu Turcia.

Turcia acuză din nou Grecia cu privire la înarmarea insulelor din Marea Egee și susține că, estfel, elenii încalcă astfel Tratatul de la Lausanne, pe care cele două țări l-au semnat în 1923 pentru a-și stabili în mod oficial granițele.

Erdogan (foto articol) a precizat, la Istanbul, că "nu există în acordul menționat mai sus înarmarea acestor insule". El a adăugat că Turcia va ridica această problemă în cadrul următoarelor reuniuni ale comunității internaționale.

Comentariile lui Erdogan au venit ca răspuns la declarația pe care premierul grec Kiryakos Mitsotakis a făcut-o cu o zi înainte la Forumul Economic Mondial de la Davos, în care a afirmat că Grecia și Turcia ar trebui să poată rezolva dezacordurile lor privind teritoriile maritime din Marea Egee și din estul Mediteranei, subliniind totodată că negocierea cu Erdogan poate fi dificilă, informează agenția de știri Baha.

Grecia vrea să negocieze cu Turci

"Nu vom intra în război cu Turcia, deși am fost martori la multe tensiuni în ultimii trei ani", a declarat Mitsotakis când a fost întrebat dacă este periculos să-și petreacă vacanța pe insula grecească Kastellorizo (Meis), aflată la kilometri distanță de orașul turcesc Kaș, stațiune de vară din provincia Antalya.

Citește și
Mevlut Cavusoglu
Turcia amenință din nou Grecia cu războiul: „Nu intrați în eroism fals. Nu se va sfârși bine pentru voi!”

"Ar trebui să ne putem așeza la masă cu Turciei pentru a rezolva principala noastră diferență, delimitarea zonelor maritime din Marea Egee și din Mediterana de Est", a spus el la Davos, potrivit Daily Sabah.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Turcia a încălcat spațiul aerian al Greciei de peste 10.000 de ori în 2022. Record de provocări ale Ankarei
Turcia a încălcat spațiul aerian al Greciei de peste 10.000 de ori în 2022. Record de provocări ale Ankarei

Tensiunile dintre Turcia și Grecia, state membre NATO, au ajuns la un nivel alarmant. Elenii anunță că avioanele de luptă turcești au violat spațiul aerian al Greciei într-un ritm alarmant.

Turcia amenință din nou Grecia cu războiul: „Nu intrați în eroism fals. Nu se va sfârși bine pentru voi!”
Turcia amenință din nou Grecia cu războiul: „Nu intrați în eroism fals. Nu se va sfârși bine pentru voi!”

Turcia nu încheie anul 2022 fără o nouă amenințare la adresa Greciei. Ankara a avertizat Atena cu privire la extinderea apelor teritoriale în Marea Egee.

Turcia amenință din nou Grecia: Dacă Atena nu vrea pace, Ankara va face
Turcia amenință din nou Grecia: Dacă Atena nu vrea pace, Ankara va face "tot ce este necesar"

Ministrul de Externe al Turciei a declarat că Ankara "va face tot ce este necesar" pentru a împiedica Grecia să militarizeze insulele din Marea Egee.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.