Erdogan rupe un acord cu Grecia şi anunţă că nu mai vrea să se întâlnească cu liderii greci

Erdogan acuză Occidentul că ”înrăutățește lucrurile” între Ucraina și Rusia și îl atacă pe Biden: ”A fost incapabil”
Getty

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a rupt un acord cu Atena şi nu vrea să se mai întâlnească cu liderii greci, pe care-i acuză că nu sunt ”cinstiţi”, relatează AFP, scrie News.ro. 

”Nu vom mai avea întâlniri bilaterale cu ei”, a anunţat şeful statului turc într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa grupului parlamentar al partidului său, miercuri, la Ankara, în contextul în care liderii celor două ţări îşi multiplică acuzaţii reciproce.

”Ştiţi că aveam un acord de înalt consiliu strategic cu Grecia. Eu am prevenit Ministerul nostru de Externe ieri (marţi). Noi am rupt acest acord”, a anunţat Erdogan.

Acest acord, încheiat în 2010, prevedea reuniuni regulate la nivel înalt în vederea unei dezvoltări a cooperării între Turcia şi Grecia.
Recep Tayyip Erdogan l-a atacat pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, fără să-l numească.

”Se duce în Statele Unite şi face declaraţii împotriva noastră în Congres. Ne-am săturat acm. Dacă eşti cinstit, suntem pregătiţi să te primim. Dar nu eşti, îmi pare rău”, a tunat şeful statului turc.
Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări unor jurnalişti, marţi, la Bruxelles, că ”nu se angajează într-un joc de ping-pong al unor acuzaţii personale cu preşedintele turc”.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă

”Turcia este cea care ne ameninţă. este clar că nu noi ameninţăm Turcia” şi ”nu vom fi niciodată cei care recurg la escaladare, insulte şi acuzaţii personale”, a declarat el, exprimându-şi regretul faţă de faptul că Ankara ”pierde din nou o ocazie de a-şi îmbunătăţi în mod substanbţial relaţiile cu G

Turcia şi-a intensificat criticile vizând Grecia în urma unei intervanţii a lui Kyriakos Mitsotakis în Congresul Statelor Unite, la jumătatea lui mai.

Premierul grec a criticat atunci Turcia, fără să o menţioneze în mod deschis.

Presa proguvernamentală turcă a interpretat acest discurs ca pe un apel adresat Washingtonului de a nu furniza avioane de luptă de tip F-16, cerute de Turcia.

Autorităţile turce reproşează de asemenea Greciei faptul că înarmează insule la Marea Egee şi o acuză de încălcarea, prin acest lucru, a două tratate.

Ministrul turc de Externe Mevlüt Cavusoglu a reiterat marţi că Ankara va pune în discuţie suveranitatea Greciei asupra acestor insule, în cazul în care Atena continuă să trimită trupe pe aceastea.

”Grecia încalcă statutul acestor insule şi trebuie să le dezarmeze. Altfel va începe o dezbatere pe tema suveranităţii lor”, a declarat şeful diplomaţiei turce agenţiei turce de presă Anadolu.
Convins de faptul că are ”dreptul” de partea sa, premierul grec a respins drept ”total inacceptabil” ”potopul de survoluri (turce) ale insulelor egeene” greceşti ”luna trecută”, însă s-a declarat încrezător în ”aliaţii săi puternici”.

Preşedintele z Emmanuel Macron, care prezxidează Uniunea Europeană (UE) până în iulie, a susţinut Atena şi a condamnat orice punere în discuţie a ”suveranităţii” greceşti.

Berlinul consideră, şi el, ”inacceptabilă” o ”punere în discuţie a suveranităţii statelor membre UE”, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al cancelarului german Olaf Scholz, Wolfgang Büchner.

”Germania s-a angajat în trecut ca problemele aflate în suspans între Grecia şi Turcia să fie rezolvate în cadrul unui dialog (...) şi dreptului internaţional”, a subliniat el, la Berlin,declarând că ţara sa este ”pregătită să continue” acest demers.

 

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă

Volodimir Zelenski a acuzat SUA că prin „tăcerea” de după recentele atacuri rusești îl încurajează pe Vladimir Putin, care a lansat cel mai amplu atac aerian lansat până acum în Ucraina.

Viitoarea regină a Belgiei, prinsă în războiul lui Donald Trump împotriva Harvardului. Prințesa are acum 23 de ani
Viitoarea regină a Belgiei, prinsă în războiul lui Donald Trump împotriva Harvardului. Prințesa are acum 23 de ani

Moștenitoarea tronului Belgiei ar putea fi nevoită să părăsească Universitatea Harvard, după ce președintele american Donald Trump a aplicat o interdicție pentru studenții străini la această prestigioasă instituție.

Germania cere noi sancțiuni împotriva Rusiei după atacurile masive din Ucraina. „Vladimir Putin nu este interesat de pace”
Germania cere noi sancțiuni împotriva Rusiei după atacurile masive din Ucraina. „Vladimir Putin nu este interesat de pace”

Celui mai recent val de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei ar trebui să i se răspundă cu noi sancțiuni occidentale, a declarat ministrul de externe german Johann Wadephul, duminică, la televiziunea publică ARD, transmite Reuters.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.