Explozie urmată de un incendiu de proporții în Nairobi. Cel puțin trei morți și peste 270 de răniți

Incendiu Kenya
AFP

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 271 rănite într-un incendiu de mari dimensiuni cauzat de o explozie de gaz în noaptea de joi spre vineri la Nairobi, a anunţat inspectorul general adjunct al poliţiei kenyene, Douglas Kanja.

După câteva ore, în care au fost mobilizaţi numeroşi pompieri, incendiul a fost stins, citat de Presse.

Un camion ''încărcat cu gaz a explodat, provocând o enormă minge de foc care s-a propagat'' în Embakasi, un cartier din capitala kenyană, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Isaac Maigua Mwaura, pe platforma X (ex-Twitter).

Focul a ''avariat mai multe vehicule şi proprietăţi comerciale, printre care numeroase IMM-uri. Din păcate, au luat foc locuinţe din cartier şi un număr de oameni se aflau în interior întrucât era noapte târziu'', a precizat Isaac Maigua Mwaura.

''Avem 271 de persoane internate în diverse spitale din Nairobi şi trei decese'', a declarat în faţa presei inspectorul general adjunct al poliţiei, Douglas Kanja.

Citește și
Keir Starmer
În faţa ameninţării ruse, Marea Britanie va construi noi submarine de atac. „Ne confruntăm cu un război în Europa”

Anterior, guvernul declarase că două persoane au murit şi alte 222 au fost rănite.

Poliţia a izolat locul incendiului, în timp ce sute de localnici s-au strâns în zonă pentru a încerca să-şi recupereze lucruri din casele cuprinse de flăcări.

În iunie 2018, cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 70 au fost rănite în incendiul care a cuprins cea mai mare piaţă în aer liber din Nairobi.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
În faţa ameninţării ruse, Marea Britanie va construi noi submarine de atac. „Ne confruntăm cu un război în Europa”
În faţa ameninţării ruse, Marea Britanie va construi noi submarine de atac. „Ne confruntăm cu un război în Europa”

Regatul Unit va construi până la 12 submarine nucleare de atac şi şase fabrici de muniţii, a anunţat luni premierul britanic Keir Starmer.

Negocierile de pace dintre delegația rusă și cea ucraineană s-au încheiat. Discuțiile au durat mai puțin de o oră
Negocierile de pace dintre delegația rusă și cea ucraineană s-au încheiat. Discuțiile au durat mai puțin de o oră

A doua rundă de discuţii de pace între Ucraina şi Rusia s-a încheiat la nici o oră după începere luni, la Istanbul, au declarat oficiali turci, aceste discuţii intervenind la o zi după un atac masiv ucrainean cu drone asupra unor aerodromuri ruseşti.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.