Femeie condamnată la închisoare după ce a postat un video în care spune o rugăciune musulmană şi apoi mănâncă porc

Un tribunal indonezian a condamnat o femeie la doi ani de închisoare după ce a postat pe TikTok un videoclip în care spunea o rugăciune musulmană înainte de a mânca porc, un lucru interzis de islam, informează AFP, potrivit News.ro.
Lina Mukherjee, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită vinovată marţi de un tribunal din Palembang, în sudul insulei Sumatra, de "diseminarea de informaţii care incită la ură împotriva unor persoane sau grupuri religioase".
De asemenea, tânăra a fost obligată să plătească o amendă consistentă de 250 de milioane de rupii (15.200 de euro), care, dacă nu o achită, se va solda cu o pedeapsă suplimentară de trei luni de închisoare.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
În filmuleţul postat în martie, ea rosteşte cuvintele "În numele lui Allah", înainte de a muşca dintr-o bucată de carne de porc. Vizionat de milioane de utilizatori, videoclipul a declanşat un val de critici în Indonezia.
Cel mai înalt organism religios din Indonezia, care reprezintă toţi musulmanii din ţară, a considerat videoclipul o blasfemie.
Anul trecut, poliţia indoneziană a arestat şase persoane pentru blasfemie, în urma unei campanii a unui lanţ de baruri de promovare a alcoolului gratuit pentru clienţii cu numele de Mahomed.
Grupurile de apărare a drepturilor denunţă în mod regulat utilizarea abuzivă a legii pentru a viza minorităţile religioase.
Fostul guvernator al Jakartei, Basuki Tjahaja Purnama, un creştin, a fost condamnat la doi ani de închisoare în 2017 pentru acuzaţii controversate de blasfemie.