Fethullah Gulen condamna emiterea mandatului sau de arestare in Turcia: "Este un exemplu al autoritarismului lui Erdogan"

Fetullah Gulen

Clericul Fethullah Gulen a condamnat vehement emiterea unui mandat de arestare de catre autoritatile turce pe numele sau, prin care este acuzat de orchestrarea loviturii de stat esuate din noaptea de 15-16 iulie.

Insa acesta a locuit in Statele Unite in ultimii 17 ani si considera ca executivul turc nu are sanse reale sa obtina extradarea sa, transmite Reuters.

”Este foarte bine stiut ca instantelor turce le lipseste orice forma de independenta judiciara, iar acest mandat de arestare este doar un alt exemplu al autoritarismului presedintelui Recep Tayyip Erdogan, care se indeparteaza de democratie”, a declarat Gulen, conform News.ro

Mai mult, clericul musulman a dezmintit orice implicare a adeptilor sai in orchestrarea loviturii de stat esuate, care a dus la o campanie guvernamentala de eliminare a asa-numitilor gulenisti din institutiile de stat, precum si din presa.
Peste 60.000 de persoane au fost demise, arestate sau puse sub acuzare ca urmare a loviturii de stat, printre acestea numarandu-se magistrati, functionari publici, militari, politisti, academicieni, profesori universitari, medici, cercetatori, precum si jurnalisti.

Recep Tayyip Erdogan si Fethullah Gulen au fost pentru o perioada lunga de timp aliati importanti, insa relatiile dintre cei doi sunt mai tensionate ca niciodata. Opozantii acuza chiar Partidul Justitie si Dezvoltare (AKP) pentru reusita infiltrare a gulenistilor in structurile de stat.

Citește și
turcia - getty/ afp
Un nepot al lui Fethullah Gulen, arestat in Turcia. Guvernul turc: Fethullah Gulen este mai periculos decat Osama Bin Laden

In noaptea de 15-16 iulie, o factiune din armata turca a incercat sa rastoarne regimul presedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au sustinut ca vor sa protejeze statul turc de influentele islamice pe care inceraca sa le introduca liderul de stat. Lovitura de stat a esuat dupa cateva ore, atunci cand sute de mii de sustinatori ai presedintelui au iesit in strada.

De asemenea, peste 100 de institutii media au fost inchise de catre autoritatile turce, printre care se numara trei agentii de stiri, 16 televiziuni, 23 de posturi de radio si 45 de cotidiene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Interviu cu
Interviu cu "dusmanul" lui Erdogan, predicatorul Fethullah Gulen: "Presedintele sufera de intoxicatia cu putere"

Predicatorul musulman Fethullah Gulen, acuzat de presedintele turc Recep Tayyip Erdogan ca s-ar afla in spatele tentativei de lovitura de stat esuate, este increzator ca nu va fi extradat din SUA, asa cum ar vrea Erdogan.

Un nepot al lui Fethullah Gulen, arestat in Turcia. Guvernul turc: Fethullah Gulen este mai periculos decat Osama Bin Laden
Un nepot al lui Fethullah Gulen, arestat in Turcia. Guvernul turc: Fethullah Gulen este mai periculos decat Osama Bin Laden

Agentia Anadolu, citata de AFP, a relatat ca un nepot al predicatorului Gulen a fost retinut in Turcia.

Erdogan a inchis peste 1.000 de licee, 1.200 de fundatii si 35 de spitale. Presedintele denunta
Erdogan a inchis peste 1.000 de licee, 1.200 de fundatii si 35 de spitale. Presedintele denunta "prejudecatile" Europei

Autoritatile turce au inchis peste 1.700 de centre private, de la spitale la universitati, acuzate de legaturi cu retelele lui Gulen, potrivit primului decret al guvernului turc emis in contextul starii de urgenta, scrie agentia de presa turca Anadolu.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.