Gambia a înregistrat cele mai grave inundaţii din ultimii 50 de ani. 11 oameni au murit

inundatii
Getty

În luna iulie, Gambia a înregistrat cele mai grave inundaţii din ultima jumătate de secol. 11 persoane au murit, iar peste 5.000 au fost strămutate, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor din această ţară.

Inundaţiile în urma ploilor abundente în în 30 şi 31 iulie în Gambia au "afectat direct" cel puţin 40.000 de persoane, inclusiv peste 8.000 de copii cu vârsta sub cinci ani.

Însă, fără îndoială, inundaţiile au avut un impact asupra a sute de mii de persoane, se arată în raport, relatează AFP, citată de Agerpres.

Conform Departamentului de Resurse Hidrice, în capitala Banjul au căzut în două zile 276 de milimetri de ploaie.

"Construcţiile din suburbii au fost cele mai afectate", a spus Agenţia, adăugând că 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi 5.407 au fost strămutate.

Citește și
Adama Barrow
Fiul noului presedinte al Gambiei a murit dupa ce a fost muscat de un caine. Ce pedeapsa i-a fost aplicata animalului

Sute de case au fost avariate

"Sute de case au fost avariate total sau parţial şi nu mai pot fi locuite fără riscuri", a adăugat ea.

"Ultimele inundaţii istorice datează din 1948", a precizat agenţia. Inundaţii semnificative au avut loc în 1988, 1999, 2002, 2010, 2020 şi 2022.

"Acest lucru arată că frecvenţa viiturilor şi a şocurilor legate de climă devine din ce în ce mai persistentă", a precizat agenţia.

Apa are o culoare galbenă-verzuie

În zona capitalei Banjul, sute de puncte de apă şi mii de instalaţii de canalizare au fost afectate de inundaţii, iar în tot oraşul apa are o culoare "galbenă-verzuie şi emană un miros urât".

Numeroase cazuri de diaree şi erupţii cutanate au fost raportate în cartierul Tobacco Road şi, potrivit agenţiei, există un risc "foarte mare" de apariţie a bolilor transmise prin apă.

Apele stagnante au atras şi reptile în unele cartiere, "expunând populaţia la pericol".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Trei cetăţeni din Senegal şi Gambia, prinşi după ce au trecut ilegal frontiera de stat
Trei cetăţeni din Senegal şi Gambia, prinşi după ce au trecut ilegal frontiera de stat

Poliţiştii de frontieră, în cooperare cu structurile de profil din Ucraina, au identificat şi reţinut trei cetăţeni din Senegal şi Gambia.

Fiul noului presedinte al Gambiei a murit dupa ce a fost muscat de un caine. Ce pedeapsa i-a fost aplicata animalului
Fiul noului presedinte al Gambiei a murit dupa ce a fost muscat de un caine. Ce pedeapsa i-a fost aplicata animalului

Tragedie in familia lui Adama Barrow, noul sef de stat din Gambia

Fostul presedinte al Gambiei, aflat in exil, ar fi luat cu el din tara bunuri in valoare de peste 11 milioane de dolari
Fostul presedinte al Gambiei, aflat in exil, ar fi luat cu el din tara bunuri in valoare de peste 11 milioane de dolari

Fostul presedinte al Gambiei, Yahya Jammeh, care se afla in exil in Guineea, ar fi furat milioane de dolari in ultimele saptamani cat s-a mai aflat la putere.

Situatie tensionata in Gambia. Presedintele Yahya Jammeh, care a pierdut alegerile prezidentiale, refuza sa plece din functie
Situatie tensionata in Gambia. Presedintele Yahya Jammeh, care a pierdut alegerile prezidentiale, refuza sa plece din functie

Presedintele in exercitiu al Gambiei, Yahya Jammeh, refuza sa plece din aceasta functie si sa-i predea puterea lui Adama Barrow, care a castigat alegerile prezidentiale in aceasta tara in decembrie 2016.

O britanica a aflat de pe Facebook ca sotul ei mai are o nevasta de 19 ani, din Gambia
O britanica a aflat de pe Facebook ca sotul ei mai are o nevasta de 19 ani, din Gambia

O femeie din Marea Britanie a descoperit pe reteaua de socializare Facebook ca sotul ei mai are o nevasta.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.