Încă o moarte misterioasă în Rusia. Un înalt oficial al Ministerului Apărării a căzut de la fereastră

marina iankina
Profimedia

Cadavrul unui înalt oficial din Ministerul rus al Apărării a fost găsit în faţa blocului în care locuia la Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, după ce ar fi căzut de la fereastră, a anunţat joi publicaţia locală Fontanka.

Poliţia a fost informată încă cu o zi înainte despre corpul femeii descoperit lângă bloc, care a fost indentificat ca aparţinând - conform informaţiilor preliminare - Marinei Iankina, şefa Departamentului financiar din cadrul Districtului militar Vest, conform Agerpres.

Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General rus a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele morţii Marinei Iankina, în vârstă de 58 de ani.

Poliţia a găsit documente şi obiecte personale care i-ar fi aparţinut acesteia pe balconul de la etajul al 16-lea al blocului, notează Fontanka, care nu precizează dacă victima locuia la acest etaj.

Una dintre versiunile care sunt luate în considerare este că aceasta "şi-ar fi putut lua singură viaţa", indică acelaşi portal informaţional din Sankt-Petersburg.

Citește și
rachete
Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei într-un atac cu rachete. Apărarea antiaeriană nu a făcut față

Serviciul de presă al Districtului militar Vest a confirmat pentru presă că femeia era angajata lor, dar a refuzat să comenteze mai multe despre incident.

Înainte de a lucra în sectorul apărării, Iankina a ocupat funcţii în cadrul Serviciului federal fiscal şi a fost, la un moment dat, vicepreşedinte al Comitetului pe probleme funciare din Sankt Petersburg.

De la începutul anului 2022, când a fost declanşată campania militară rusă împotriva Ucrainei, au avut loc mai multe decese în circumstanţe suspecte în Rusia, de la oameni de afaceri importanţi din industria petrolului şi a gazelor naturale până la membri ai familiilor acestora.

Deşi aceste decese nu au fost niciodată legate oficial de invazia în Ucraina, au început să circule pagini, inclusiv pe Wikipedia, despre "moartea suspectă a unor oameni de afaceri ruşi", inclusiv liste cu până la 29 de nume de persoane decedate în condiţii suspecte până în prezent. Una din ipotezele vehiculate de analişti ruşi independenţi, care s-au refugiat în străinătate după declanşarea invaziei, este că aceste decese ar avea legătură cu fluxurile financiare ale Kremlinului şi transferul de fonduri în afara ţării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Oficial din SUA: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele. Războiul se va încheia la masa negocierilor
Oficial din SUA: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele. Războiul se va încheia la masa negocierilor

Șeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley, a declarat că nici Rusia și nici Ucraina nu au şanse să-şi atingă obiectivele militare pe care şi le-au propus, potrivit Financial Times, citat de news.ro.

Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei într-un atac cu rachete. Apărarea antiaeriană nu a făcut față
Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei într-un atac cu rachete. Apărarea antiaeriană nu a făcut față

Rusia a lansat joi dimineaţă 36 de rachete asupra Ucrainei, ţintind din nou infrastructuri energetice ale acestei ţări şi a lovit în acest raid de asemenea cea mai mare rafinărie ucraineană, relatează Reuters, conform Agerpres.

 

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.