Încă un elicopter militar a căzut în Rusia. Câți oameni au murit

elicopter militar rusia
Getty

Un elicopter militar rus model Mi-8 s-a prăbuşit marţi, în timpul unui exerciţiu în Extremul Orient; toate cele patru persoane din aeronavă şi-au pierdut viaţa, informează un reprezentant al autorităţilor locale, citat de AFP.

 

'La bord se aflau trei membri ai echipajului şi un mecanic. Toţi patru au murit', a anunţat Romani Kopin, guvernatorul districtului autonom Ciukotka din nord-estul Rusiei, pe contul său de Instagram.

”Cauza catastrofei ar putea fi o defecţiune tehnică a elicopterului', a adăugat el într-un comunicat, citat de Agerpres.

Incidentul a avut loc marţi în jurul orei locale 14.00 (02.00 GMT), în cursul unui zbor de încercare pe un aeroport civil şi militar din Anadîr, cel mai mare oraş din Ciukotka, un teritoriu mai mare decât Franţa, dar cu numai 50.000 de locuitori.

Citește și
Accident
VIDEO. Momentul accidentului în care un polițist a murit strivit sub un TIR

Al doilea accident cu același tip de elicopter în ultimele opt zile

 

Este al doilea eveniment soldat cu victime în care este implicat un elicopter Mi-8. Pe 19 mai, un aparat de zbor similar al armatei ruse s-a prăbuşit în regiunea Moscovei, provocând moartea întregului echipaj.

Elicopterul Mi-8 poate fi utilizat atât pentru misiuni militare, cât şi pentru transporturi civile. Versiunile cele mai mari pot îmbarca până la 32 de persoane.

AFP menţionează că accidentele în care sunt implicate elicoptere sau avioane mici sunt frecvente în Siberia şi Extremul Orient al Rusiei, unde aeronavele sunt folosite pentru transporturi curente pe distanţe foarte mari, în regiuni slab populate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Mărturiile supraviețuitorilor accidentului de avion din Pakistan. Un copil, scos în viață dintre dărâmături
Mărturiile supraviețuitorilor accidentului de avion din Pakistan. Un copil, scos în viață dintre dărâmături

Doi dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din Pakistan a povestit drama prin care au trecut, scrie The Sun.

VIDEO. Momentul accidentului în care un polițist a murit strivit sub un TIR
VIDEO. Momentul accidentului în care un polițist a murit strivit sub un TIR

Un poliţist din Caraş-Severin a decedat, miercuri, în urma unui accident rutier, produs pe Calea Timişoarei din Reşiţa.

A căzut scara blocului peste ea. Ce a pățit o femeie din Rusia
A căzut scara blocului peste ea. Ce a pățit o femeie din Rusia

Un accident care putea urmări tragice s-a petrecut într-un oraș din Rusia. Două scări ale unui bloc de locuințe au căzut, iar o femeie a fost rănită.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.