Incident grav la aeroportul din Orlando. Motorul unui avion a luat foc. Ce s-a întâmplat cu pasagerii. VIDEO

Delta Air Lines

Un avion Delta Air Lines care transporta aproape 300 de pasageri a fost afectat de un incendiu la motor, la Aeroportul Internaţional Orlando din Florida.

Astfel, pasagerii au fost nevoiţi să se autoevacueze pe tobogane, a anunţat istraţia Federală a Aviaţiei, potrivit Reuters.

Avionul Airbus A330 urma să plece spre Atlanta când motorul a luat foc în jurul orei 11:15 EDT (18.15 ora României). FAA a anunţat că va investiga cazul.

Citește și
Incendiu in avion
Incendiu la bordului unui avion, în timpul zborului. Pasagerii au sărit cu sticle cu apă să îl stingă. VIDEO

Incendiul de motor este cel mai recent dintr-o serie de incidente aviatice importante care au ridicat semne de întrebare cu privire la siguranţa aviaţiei din SUA, inclusiv coliziunea în aer din 29 ianuarie dintre un avion regional al American Airlines şi un elicopter al armatei în apropierea Aeroportului Naţional Reagan Washington, care a dus la moartea a 67 de persoane.

Delta a precizat că zborul 1213 avea 282 de pasageri şi 12 membri ai echipajului şi că nu au fost raportate iniţial victime. Echipajele de zbor Delta „au urmat procedurile de evacuare a cabinei de pasageri atunci când au fost observate flăcări în ţeava de evacuare a unuia dintre cele două motoare ale aeronavei”.

Un utilizator al reţelelor de socializare a postat un videoclip dramatic cu ceea ce părea a fi un incendiu grav şi flăcări care ieşeau din avionul Airbus şi un alt videoclip cu pasageri ieşind din avion pe un tobogan.

Aeroportul Internaţional Orlando a anunţat într-o postare pe reţelele de socializare că incendiul a avut loc în zona rampei şi că echipa de salvare a aeronavelor şi de stingere a incendiilor de pe aeroport a intervenit prompt.

Delta a declarat că echipele de întreţinere vor examina aeronava, iar compania aeriană va aduce luni aeronave suplimentare pentru a ajuta clienţii să ajungă la destinaţiile lor.

În martie, un motor al unui avion American Airlines a luat foc după ce avionul a deviat spre Denver, forţând evacuarea pasagerilor pe aripa avionului. Motorul a luat foc în timp ce rula spre poartă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Momentul în care un avion se prăbușește peste o casă din SUA, provocând un incendiu uriaș
Momentul în care un avion se prăbușește peste o casă din SUA, provocând un incendiu uriaș

Cel puțin o persoană a murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă după-amiază peste o casă din Minnesota, SUA, provocând un incendiu uriaș.

Incendiu la bordului unui avion, în timpul zborului. Pasagerii au sărit cu sticle cu apă să îl stingă. VIDEO
Incendiu la bordului unui avion, în timpul zborului. Pasagerii au sărit cu sticle cu apă să îl stingă. VIDEO

Un avion al companiei aeriene Hong Kong Airlines cu destinaţia Hong Kong a fost nevoit să-şi devieze ruta, joi, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul cabinei, chiar în faţa pasagerilor, relatează AFP.

 

Momentul în care un avion aterizează de urgență pe un aeroport din New Jersey, după un incendiu la motor
Momentul în care un avion aterizează de urgență pe un aeroport din New Jersey, după un incendiu la motor

Un avion cargo FedEx a efectuat sâmbătă o aterizare de urgență pe un aeroport aglomerat din New Jersey, după ce impactul cu o pasăre a provocat un incendiu la motor, relatează AP.

Un avion s-a întors pe aeroportul din Roma, după un incendiu la motor. Care ar fi fost cauza. VIDEO
Un avion s-a întors pe aeroportul din Roma, după un incendiu la motor. Care ar fi fost cauza. VIDEO

Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre.

Un avion Spartan, un elicopter și zeci de pompieri acționează pentru stingerea unui incendiu de pădure, în Caraş-Severin
Un avion Spartan, un elicopter și zeci de pompieri acționează pentru stingerea unui incendiu de pădure, în Caraş-Severin

Un avion Spartan, un elicopter și zeci de pompieri și voluntari încearcă să stingă un incendiu de pădure, în localitatea Pojejena din județul Caraș-Severin.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.