Incident la una dintre cele mai aglomerate rețele de metrou din lume. 20 de pasageri au fost intoxicați cu fum. VIDEO

Metrou Mexic
El Universal

Aproximativ 20 de pasageri au fost uşor intoxicaţi, luni, după un scurtcircuit în metroul din Ciudad de Mexico, cel mai recent episod dintr-o serie de incidente care au dus la întărirea securităţii într-una dintre cele mai frecventate reţele din lume.

"O cantitate mare de fum" a provocat "intoxicarea uşoară a aproximativ 20 de pasageri" cărora li s-au acordat îngrijiri medicale, a explicat directorul metroului, Guillermo Calderon, la postul de televiziune Milenio, potrivit AFP.

 

Procuratura a deschis o anchetă, a spus el.

Citește și
china
Încrederea în rândul companiilor europene care activează pe piaţa chineză a ajuns la un nivel scăzut record

Pe 7 ianuarie, o studentă de 18 ani a murit şi alte aproximativ 50 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri.

Primarul capitalei Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunţat cinci zile mai târziu trimiterea la metrou a 6.060 de agenţi ai Gărzii Naţionale.

Posibilă candidată la prezidenţiale în 2024, Sheinbaum a lăsat să se înţeleagă că este vorba de prevenirea unor eventuale acte de sabotaj, potrivit analizei presei mexicane, scrie Agerpres.

Pe 15 ianuarie, un vagon s-a detaşat de un tren, provocând o nouă oprire a traficului.

În mai 2021, 26 de persoane au murit când un pod aerian s-a prăbuşit la trecerea unei rame de metrou.

Opoziţia denunţă lipsa investiţiilor în metrou, construit în 1969 de firma RATP pariziană şi care a transportat 837,4 milioane de pasageri în 2021 potrivit autorităţilor locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Încrederea în rândul companiilor europene care activează pe piaţa chineză a ajuns la un nivel scăzut record
Încrederea în rândul companiilor europene care activează pe piaţa chineză a ajuns la un nivel scăzut record

Încrederea în rândul companiilor europene care activează pe piaţa chineză a atins un noul nivel scăzut record, conform unui studiu al Camerei de Comerţ a Uniunii Europene din China, publicat miercuri, transmit AP şi DPA.

Spania se pregăteşte pentru un episod excepţional de căldură. Temperaturile ar putea atinge 40 de grade
Spania se pregăteşte pentru un episod excepţional de căldură. Temperaturile ar putea atinge 40 de grade

Spania se pregăteşte pentru un episod excepţional de căldură în următoarele zile, când temperaturile ar putea atinge 40 de grade Celsius în sudul ţării, a avertizat miercuri Agenţia naţională meteorologică (AEMET), potrivit AFP.

 Presse: O carte despre declinul lui Biden pune în lumină vârsta democraţilor americani
Presse: O carte despre declinul lui Biden pune în lumină vârsta democraţilor americani

O carte apărută recent în SUA pune în lumină declinul cognitiv al lui Joe Biden, ridicând o altă problemă la Washington: vârsta democraţilor şi sistemul lor de promovare în funcţie de vechime.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.