Indonezia vrea să pedepsească cu închisoarea relațiile sexuale în afara căsătoriei

inchisoare
Shutterstock

Parlamentul Indoneziei ar putea adopta luna aceasta un nou cod penal care va sancționa relațiile sexuale în afara căsătoriei cu o pedeapsă de până la un an în închisoare, potrivit oficialilor.

Tototadată, revizuirea legislativă va interzice insultarea președintelui sau a instituțiilor statului și exprimarea oricăror opinii contrare ideologiei statale a Indoneziei. Conviețuirea înainte de căsătorie este, de asemenea, interzisă, relatează Reuters.

Noul cod penal este de așteptat să fie adoptat pe 15 decembrie,potrivit ministrului adjunct al justiției din Indonezia, Edward Omar Sharif Hiariej.

„Suntem mândri că avem un cod penal care este în conformitate cu valorile indoneziene”, a declarat Omar Sharif Hiariej.

Bambang Wuryanto, un parlamentar implicat în proiect, a spus că noul cod ar putea fi adoptat încă de săptămâna viitoare.

Citește și
submarin
Marea Britanie își extinde flota de submarine nucleare pentru a contracara Rusia. Trump cere Europei să-și asume securitatea

Codul, dacă va fi adoptat, s-ar aplica cetățenilor indonezieni, cât și străinilor, iar acest lucru a stârnit îngrijorarea cu privire la daunele pe care le-ar putea avea regulile asupra imaginii Indoneziei ca destinație de vacanță și investiții.

Proiectul are sprijinul unor grupuri islamice dintr-o țară în care conservatorismul este în creștere, deși oponenții susțin că inversează reformele liberale adoptate după căderea, în 1998, a liderului autoritar Suharto.

Un proiect asemănător urma să fie adoptat în 2019, dar a stârnit proteste la nivel național. Zeci de mii de oameni au manifestat la acea vreme împotriva unui set de legi, în special a celor luate în considerare pentru reglementarea moralitatății și libertatea de exprimare, despre care au spus că ar reduce libertățile civile.

Criticii spun că de atunci s-au făcut modificări minime asupra codului.
Guvernul a organizat în ultimele luni consultări publice în toată țara pentru a oferi informații despre modificări.

Unele dintre ele includ o prevedere care ar putea permite comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață, după 10 ani de bună purtare.

De asemenea, avortulul ar urma să fie incriminat, cu excepția victimelor violului.

În același timp, închisoarea pentru „magie neagră”, rămâne în cod.

Potrivit ultimului proiect din 24 noiembrie, relațiile sexuale în afara căsătoriei sunt pedepsite cu maxim un an de închisoare.

Indonezia, cea mai populată națiune cu cetățeni musulmani, are sute de reglementări la nivel local care discriminează femeile, minoritățile religioase și persoanele LGBT.

Modificările aduse codului ar reprezenta „un mare regres pentru democrația indoneziană”, a spus Andreas Harsono de la Human Rights Watch.

Ministrul adjunct al justiției a respins criticile, spunând că noul cod nu va amenința libertățile democratice.

O versiune revizuită a codului penal a fost discutată de când Indonezia și-a declarat independența față de olandezi în 1945.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cutremur puternic în Indonezia: Cel puţin 162 de morţi şi 700 de răniţi | VIDEO
Cutremur puternic în Indonezia: Cel puţin 162 de morţi şi 700 de răniţi | VIDEO

Peste 160 de persoane au murit şi sute au fost rănite în provincia Java de Vest din Indonezia, care a fost zguduită, luni, de un cutremur cu magnitudinea de 5,6.  

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.