Israelul a refuzat să-i reînnoiască viza coordonatorului ONU pentru ajutorul umanitar din Fâșia Gaza şi Cisiordania

Lynn Hastings
Profimedia

Israelul a informat Naţiunile Unite că nu va reînnoi viza pentru principalul oficial al Organizației care coordonează ajutorul umanitar în Fâşia Gaza şi Cisiordania, Lynn Hastings.

 

Lynn Hastings, de origine canadiană, un oficial ONU cu vechime, a ocupat timp de aproape trei ani funcţia de coordonator special adjunct pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu şi coordonator umanitar al ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, notează News.ro, care citează Reuters.

"Am fost informaţi de către autorităţile israeliene că nu vor reînnoi viza doamnei Hastings după data de expirare, la un moment dat, la sfârşitul acestei luni", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric. 

Acesta a precizat că personalul ONU nu depăşeşte perioada de şedere în nicio ţară, dar a subliniat că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, are încredere deplină în Hastings.

Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a acuzat Naţiunile Unite de părtinire şi a descris drept "ruşinos" răspunsul ONU la atacul din 7 octombrie al militanţilor Hamas care, potrivit Israelului, a ucis 1.200 de persoane. "De aceea, Israelul a decis să verifice - una câte una - vizele care sunt eliberate reprezentanţilor ONU", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Citește și
armata israel, soldati israel
Israelul a reînceput bombardamentele asupra gupării teroriste Hamas. 80 de ostatici israelieni au fost eliberați până acum

Hastings, acuzată de Israel că nu a fost imparţială şi obiectivă

La sfârşitul lunii octombrie, Ministerul israelian de Externe a acuzat-o pe Hastings - într-o postare pe reţelele sociale - că nu a reuşit să fie imparţială şi obiectivă, acuzaţii respinse de ONU.

"Aţi văzut câteva atacuri foarte publice pe Twitter împotriva ei, care au fost absolut inacceptabile", a spus Dujarric.

"Atacurile personale directe asupra personalului ONU, oriunde în lume, sunt inacceptabile şi pun în pericol vieţile oamenilor", a subliniat oficialul ONU.

Stéphane Dujarric a confirmat că autorităţile israeliene au informat organismul că nu vor reînnoi viza lui Hastings.

Potrivit The Guardian, el a declarat, pentru Al Jazeera, că aceasta va fi înlocuită, adăugând: "Trebuie să ne asigurăm că există un acord şi că toată lumea este de acord cu persoanele pe care le trimitem".

Miercuri, Guterres a avertizat Consiliul de Securitate al ONU că Fâşia Gaza, condusă de Hamas, se află în mijlocul unei "catastrofe umanitare epice".

De la atacul din 7 octombrie, Israelul şi-a concentrat represaliile împotriva Hamas în Gaza, bombardând-o din aer, impunând un asediu şi lansând un atac terestru.

Peste 15.000 de persoane au fost confirmate ca fiind ucise, dintre care aproximativ 40% au vârsta sub 18 ani, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene considerate de încredere de către Naţiunile Unite. Mulţi alţii se tem că sunt îngropaţi sub ruine.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Peste 100 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza după încheierea armistițiului dintre Israel și Hamas
Peste 100 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza după încheierea armistițiului dintre Israel și Hamas

Numărul persoanelor care au fost ucise, vineri, în raidurile aeriene israeliene după încheierea pauzei umanitare temporare, a ajuns la 109, a anunțat Ministerul palestinian al Sănătății.

Israelul a reînceput bombardamentele asupra gupării teroriste Hamas. 80 de ostatici israelieni au fost eliberați până acum
Israelul a reînceput bombardamentele asupra gupării teroriste Hamas. 80 de ostatici israelieni au fost eliberați până acum

Forţele de Apărare ale Israelului au anunţat că au reluat operaţiunile de luptă împotriva Hamas, acuzând gruparea teroristă că a încălcat termenii armistiţiului trăgând spre Israel, potrivit News.ro, care citează CNN.

Momente emoționante în Israel, după eliberarea ostaticilor. „Dacă nu mai apuc să te văd, vreau să știi că te iubesc”
Momente emoționante în Israel, după eliberarea ostaticilor. „Dacă nu mai apuc să te văd, vreau să știi că te iubesc”

Armistițiul dintre Israel și Hamas continuă în Fâșia Gaza, pentru a 7-a zi consecutiv. Acordul de încetare a focului a expirat joi dimineață la ora 7, dar cele două părți au convenit să-l prelungească.

Armistițiu pe muchie de cuțit. Pacea temporară din Gaza pare să strice planurile de atac ale armatei israeliene
Armistițiu pe muchie de cuțit. Pacea temporară din Gaza pare să strice planurile de atac ale armatei israeliene

Cel de-al șaselea schimb de prizonieri între Hamas și Israel a avut loc miercuri seară, dar oficialii de la Tel Aviv par că sunt interesați mai mult de continuarea războiului, fapt ce ar putea întrerupe brusc pacea temporară.

Gruparea teroristă Hamas, acuzată că face comerț cu ostatici. Cine ar fi cumpărat persoanele răpite din Israel
Gruparea teroristă Hamas, acuzată că face comerț cu ostatici. Cine ar fi cumpărat persoanele răpite din Israel

Israelul a primit lista ostaticilor care ar urma să fie eliberați în cursul zilei de miercuri. Ar putea fi ultimii captivi pe care Hamas îi lasă în liberate, dacă armistițiul, deja extins cu 48 de ore, nu va fi prelungit și mai mult.

Recomandări
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.