Israelul, atac devastator asupra unei școli din Fâșia Gaza. Cel puțin 25 de oameni au murit

gaza
AFP

Cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa, marţi, la Khan Younis, într-un atac israelian asupra unei şcoli care adăposteşte palestinieni strămutaţi din cauza războiului, a anunţat Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas, relatează AFP.

Zeci de răniţi, precum şi cadavre recuperate de sub dărâmăturile şcolii Ma'an, un cartier din Khan Younis, au fost duse la spitalul Nasser din acest oraş situat în sudul teritoriului palestinian, vizat de câteva zile de intense intense bombardamente ale armatei israeliene.

Guvernul palestinian Hamas a anunţat marţi că operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu 16.248 de morţi de la începutul războiului, pe 7 octombrie.

Palestinienii morţi, majoritatea ucişi în atacuri aeriene, sunt peste 70% copii (7.112) şi femei (4.885), a precizat într-un comunicat biroul de presă al mişcării islamiste palestiniene, care a preluat controlul în Fâşia Gaza în 2007, informează Agerpres.

Israelul desfășoară operațiuni peste tot în enclavă, însă cea mai importantă e cea din Khan Younis, cel mai mare oraș din sudul Fâșiei Gaza.

Citește și
fasia gaza
Cum vrea armata israeliană să inunde tunelurile Hamas cu apă din Mediterana. Rețeaua este mai lungă decât metroul din Londra

A început a treia fază de operațiuni în Gaza

Pe de altă parte, militarii au început să pompeze apă din Mediterană și plănuiesc să inunde vasta rețea de tuneluri a Hamas.

Armata israeliană duce lupte în inima orașului Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza. Aici au găsit refugiu zeci de mii de civili fugiți din nordul enclavei, dar și numeroși lideri Hamas.

„Aripa militară a Hamas are două brigăzi care servesc drept centru de gravitație al organizației teroriste: cea din orașul Gaza și cea din Khan Younis. Cele patru batalioane ale brigăzii Khan Younis au fost desfășurate în toate zona de sud, la suprafață și în subteran”, a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Israelul spune că armata a trecut la faza a treia a operațiunii din Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
„Le spun în orice limbă”. Mesajul lui Netanyahu către prietenii Israelului care fac presiuni pentru încheierea războiului
„Le spun în orice limbă”. Mesajul lui Netanyahu către prietenii Israelului care fac presiuni pentru încheierea războiului

Armata israeliană a avut, marți, cea mai dificilă zi de lupte de la debutul ofensivei terestre în Gaza, la finalul lunii octombrie.

Cum vrea armata israeliană să inunde tunelurile Hamas cu apă din Mediterana. Rețeaua este mai lungă decât metroul din Londra
Cum vrea armata israeliană să inunde tunelurile Hamas cu apă din Mediterana. Rețeaua este mai lungă decât metroul din Londra

Armata israeliană pregătește o operațiune terestră majoră în principalul oraș din sudul Fâșiei Gaza, Khan Younis. Și le cere civililor să se retragă în așa numitele "zone sigure".  

Oficial american: Armistițiul din Gaza a eșuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să dezvăluie ce li s-a întâmplat
Oficial american: Armistițiul din Gaza a eșuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să dezvăluie ce li s-a întâmplat

Pentru prima dată de când Hamas a lanasat atacul de la 7 octombrie în Israel, un oficial american de rang înalt afirmă că există posibilitatea ca gruparea teroristă palestiniană să le fi făcut rău unora dintre femeile pe care le ține ostatice în Gaza.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.