Joe Biden: Israelul are dreptul şi datoria să riposteze. Brutalitatea Hamasului ne aminteşte de Daesh

Joe Biden
Getty

Preşedintele american, Joe Biden, deplânge marţi seara, într-o conferinţă de presă, la Casa Albă, faptul că ”1.000 de civili au fost masacraţi în Israel”, relatează AFP.

Atacurile mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului reprezintă ”răul în stare pură”, denunţă el.

„Brutalitatea Hamasului ne aminteşte de Daesh”, acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), acuză el.

„Securitatea lumii este în joc (...) Israelul are datoria să riposteze”, declară şeful statului american.

Joe Biden a confirmat că cetîţenii americani sunt ţinuţi ostatici de către Hamas.

Citește și
Kim Jong Un
Statul din Europa care l-a enervat pe Kim Jong Un. „Comite o greşeală”

El a anunţat că Statele Unite sunt pregătite să desfăşoare ”resurse suplimentare” în susţinerea Israelului.

Biden: Cel puţin 14 cetăţeni americani au fost ucişi în Israel

Cel puţin 14 cetăţeni americani au fost ucişi în Israel, a anunţat marţi preşedintele SUA, Joe Biden, într-un discurs susţinut la Casa Albă.

De asemenea, Biden a spus că printre cei reţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas după atacul din weekend împotriva Israelului, soldat cu sute de morţi, se numără şi cetăţeni americani.

„În acest moment, trebuie să fim absolut clari. Suntem alături de Israel", care are dreptul şi datoria de a răspunde la atacuri, a subliniat preşedintele american. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Articolul face parte din:

Gaza a rămas fără electricitate. În Guvernul din Israel s-a format un Cabinet de Război

hamas
Bilanţul victimelor Hamas din Israel a ajuns la 1.200 de morţi. Alte 2.800 de persoane au fost rănite

Bilanţul tragic al ofensivei mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului a urcat la peste 1.000 de morţi.  

israel atac
Atacul Hamas împotriva Israelului, catalogat drept „o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust”

atacul Hamas asupra Israelului a fost "de o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust".

erdogan si putin
Putin, discuție cu Erdogan despre situația din Israel. Ce i-a spus liderul de la Kremlin omologului său

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis marţi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan ”îngrijorarea” faţă de o ”creştere catastrofală” a numărului victimelor civile în Israel şi în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Israel, rachete, scut
Israelul a fost atacat cu obuze din Siria. Armata israeliană a început imediat să riposteze

Mai multe obuze au fost lansate de pe teritoriul Siriei spre Israel, a anunțat, marți seara, armata israeliană, într-un mesaj postat pe contul oficial de pe X, fosta Twitter.

hamas
Un cetăţean al Republicii Moldova a murit în urma ofensivei organizaţiei palestiniene Hamas în Israel

Un cetăţean al Republicii Moldova a murit în urma ofensivei organizaţiei palestiniene Hamas în Israel, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE).

Khaled Meshaal
Khaled Meshaal, fostul şef al Hamas, apel la „vecini” să se alăture războiului împotriva Israelului

Fostul şef al Hamas, Khaled Meshaal, a lansat, vineri, un apel la proteste în întreaga lume musulmană în sprijinul palestinienilor şi a cerut populaţiei din ţările vecine să se alăture luptei împotriva Israelului.

 

Kibbutz
„Un masacru”. 40 de bebeluşi şi copii, uciși de Hamas într-un kibbutz. Unii dintre ei au fost decapitaţi în fața părinților

Teroriştii Hamas au masacrat cel puţin 40 de bebeluşi şi copii, decapitându-i pe unii dintre ei, într-un kibbutz din apropiere de frontiera cu Fâşia Gaza.

Shani Louk
Răsturnare de situație în cazul tinerei plimbate pe bancheta din spate a unei camionete Hamas. Ce spune mama fetei

Mama lui Shani Louk, artista al cărei trup a fost plimbat pe bancheta din spate a unei camionete Hamas, susține că i s-a transmis că fiica ei este încă în viață.

 

 

fasia gaza, atac israel
Israelul a dezlănțuit iadul în Gaza. Sute de rachete au căzut peste țintele Hamas | VIDEO

Forţele aeriene israeliene, care au vizat în cursul nopţii sute de ţinte în Fâşia Gaza, susţin că au "distrus un sistem avansat de detectare dezvoltat de Hamas, care era folosit pentru a detecta aeronavele".

Klaus Iohannis
Iohannis: Acest atac terorist asupra Israeului e evident în sprijinul Rusiei. Vom afla cine a stat în spatele acestui atac

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că atacul terorist din Israel este ”evident în sprijinul Rusiei” și că ”în plan global vor exista anumite schimbări de abordări”, după declanșarea acestui război în Orientul Mijlociu.  

Marcel Ciolacu
Premierul face apel la români să îşi amâne pelerinajele. Ciolacu: Am o rugăminte - să înţelegem că în Israel este război

Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a făcut apel la cetăţenii români să îşi amâne pelerinajele în Israel, amintind de recentele atacuri teroriste din acest stat.

Citește și...
Statul din Europa care l-a enervat pe Kim Jong Un. „Comite o greşeală”
Statul din Europa care l-a enervat pe Kim Jong Un. „Comite o greşeală”

Preşedintele z Emmanuel Macron este criticat joi de Phenian, prin agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, cu privire la declaraţii ”imprudente” despre relaţiile Coreei de Nord cu Rusia, pe care le cataloghează drept nişte ”inepţii şocante”.

Un vapor uriaș care transporta 3.000 de mașini a luat foc. Echipajul a abandonat nava în flăcări lângă Alaska
Un vapor uriaș care transporta 3.000 de mașini a luat foc. Echipajul a abandonat nava în flăcări lângă Alaska

Echipajul unei nave de marfă care transporta aproximativ 3.000 de vehicule, inclusiv 800 de vehicule electrice, a abandonat nava în largul coastelor statului Alaska după ce la bord a izbucnit un incendiu, a anunțat miercuri operatorul Zodiac Maritime.

Operațiune periculoasă la doi pași de România. ”Eliberatorii” ruși vin ”să ajute poporul bulgar să-și păstreze suveranitatea”
Operațiune periculoasă la doi pași de România. ”Eliberatorii” ruși vin ”să ajute poporul bulgar să-și păstreze suveranitatea”

Mai mulți ruși au fost identificați la protestele din Sofia față de aderarea Bulgariei la euro, într-un nou episod care evidențiază implicarea directă a Moscovei în treburile interne din țara de la sud de Dunăre.

 

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.