Negocierile pentru numirea unor șefi ai instituțiilor UE au fost suspendate până marți

lideri UE, Bruxelles, summit
AFP

Summitul liderilor europeni de la Bruxelles asupra numirilor pentru posturile-cheie din UE a fost suspendat şi va fi reluat marţi, la ora 11:00.

Anunțul a fost făcut pe Twitter de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP, Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

După o noapte albă de discuţii, acestea nu s-au încheiat cu un acord privind împărţirea principalelor posturi de conducere în instituţiile europene, deşi unii diplomaţi se arătau optimişti cu privire la un posibil compromis prin care olandezul Frans Timmermans (S&D) ar urma să preia preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber (PPE) pe cea a Parlamentului European, şefia diplomaţiei europene ar reveni liberalilor pentru daneza Margrethe Vestager sau belgianul Charles Michel, iar bulgăroaica Kristalina Gheorghieva (PPE) ar prelua preşedinţia Consiliului European, aceasta din urmă fiind însă infirmată de premierul bulgar Boiko Borisov.

Preşedintele z Emmanuel Macron a criticat sever acest impas. ''Am terminat astăzi cu un eşec, este o imagine foarte rea atât pentru Consiliu, cât şi pentru Europa'', a spus el în faţa presei. ''Este clar că acest eşec este rezultatul unor ambiţii personale'', a adăugat el.

La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel a spus că speră totuşi să se ajungă la un compromis. Discuţiile sunt ''complicate'', dar ''sper că, cu bunăvoinţă, un compromis va fi realizabil'', a declarat Merkel.

Citește și
Klaus Iohannis la Cotroceni
Iohannis, despre negocierile de la Bruxelles: ”Falia est-vest nu trebuie să se redeschidă”

Şi premierul olandez Mark Rutte a descris discuţiile drept ''incredibil de complicate''.

După ce negocierile maraton, prelungite duminică după miezul nopții, n-au dat nici un rezultat, liderii Uniunii Europene au reluat lluni dimineață discuțiile pentru ocuparea posturilor de conducere la nivelul blocului comunitar.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, "a convocat din nou summitul UE pentru un mic-dejun", a scris pe Twitter purtătorul său de cuvânt, la 07:00 dimineața.

Cel mai disputat subiect este nominalizarea la postul de președinte al Comisiei Europene.

Potrivit premierului italian, Giuseppe Conte, nu există sprijin suficient printre cei 28 de lideri pentru a-l propune pe candidatul socialist Frans Timmermans la funcţia de preşedinte al Comisiei.

Țările care se opun lui Timmernans sunt cele din estul Europei, pe care politicianul le-a criticat dur pentru derapajele în privința statului de drept.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Viktor Orban critică dur propunerea Timmermans la șefia CE: ”O greșeală istorică”
Viktor Orban critică dur propunerea Timmermans la șefia CE: ”O greșeală istorică”

Premierul ungar Viktor Orban a calificat duminică drept o "greşeală istorică" planul preşedintelui Consiliului European Donald Tusk de a-l propune pe olandezul social-democrat Frans Timmermans pentru şefia Comisiei Europene.

Iohannis, despre negocierile de la Bruxelles: ”Falia est-vest nu trebuie să se redeschidă”
Iohannis, despre negocierile de la Bruxelles: ”Falia est-vest nu trebuie să se redeschidă”

Klaus Iohannis se află la Bruxelles, unde au loc negocieri dure pentru nominalizările la posturile cheie ale Uniunii Europene.

Summit-ul UE privind funcţiile cheie, în impas. Frans Timmermans nu are susținere
Summit-ul UE privind funcţiile cheie, în impas. Frans Timmermans nu are susținere

Un acord la care se ajunsese între câţiva lideri europeni pentru a-l numi pe Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene a eşuat la summit-ul de urgenţă al UE de duminică, după ce liderii est-europeni şi de centru dreapta au respins planul.

Summit de criză la Bruxelles, pentru posturile din conducerea UE. E menționat și numele lui Iohannis
Summit de criză la Bruxelles, pentru posturile din conducerea UE. E menționat și numele lui Iohannis

Liderii europeni vor participa, duminică, la Bruxelles la un summit de criză pentru a desemna un nou președinte al Comisiei Europene, dar și pentru numiri în alte funcții importante.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.