Lituania va închide două puncte de trecere a frontierei cu Belarus de teama mercenarilor Wagner

mercenari wagner
Imago

Lituania va închide două dintre cele şase puncte de trecere a frontierei cu Belarus, pe fondul îngrijorărilor legate de prezenţa mercenarilor Wagner în această ţară, a declarat vineri adjunctul ministrului de Interne.

„Pregătim decizia de a închide două puncte de control”, a declarat Arnoldas Abramavicius, numind punctele de trecere Sumsko şi Tvereciaus ca fiind cele care vor fi închise, scrie news.ro.

Lituania, membră a NATO pe flancul estic al alianţei, urmează să adopte oficial decizia săptămâna viitoare.

Belarusul, aliat al Moscovei, a găzduit luptătorii Wagner în urma rebeliunii lor de scurtă durată împotriva celor mai înalte cadre militare ale Rusiei.

Liderii lituanieni şi polonezi au declarat la începutul acestei săptămâni că aproximativ 4.000 de mercenari au fost deja staţionaţi în Belarus.

Citește și
lukasenko
Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia

Ambele ţări se gândesc la o decizie comună de a închide complet graniţa cu Belarus, pe fondul temerilor că luptătorii Wagner ar putea încerca să treacă deghizaţi în migranţi sau să comită alte acte de provocare.

Abramavicius a declarat că decizia privind cele două puncte de control a fost luată deoarece Lituania trebuie „să fie pregătită să închidă complet frontiera în orice moment”.

Acest lucru ar putea, de asemenea, să diminueze riscurile de contrabandă şi să facă mai complicat traficul de pasageri peste graniţa cu Belarus, a adăugat el.

Atât Polonia, cât şi Lituania au ridicat garduri la frontierele lor cu Belarus şi Rusia, acuzând Minskul şi Moscova că orchestrează afluxul de migranţi în Uniunea Europeană pentru a destabiliza blocul cu 27 de membri.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
„Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinţe devastatoare pentru lume”. Avertismentul președintelui ales al țării
„Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinţe devastatoare pentru lume”. Avertismentul președintelui ales al țării

Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinţe "devastatoare" pentru lume şi ar putea aduce regiunea Sahel sub "influenţa" Rusiei prin mercenarii Wagner, a scris preşedintele ales Mohamed Bazoum într-un articol publicat joi în Washington Post.

Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia
Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia

Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a ironizat din nou Polonia, marţi, în legătură cu prezenţa mercenarilor ruşi Wagner în apropierea graniţei, spunând că Varşovia ar trebui să-i mulţumească pentru că îi ţine sub control, relatează Reuters.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.