Lupte tot mai violente în Congo. Străzile din Goma sunt pline de cadavre, după ce rebelii M23 au intrat în oraş

rebeli congo
AFP

Confruntările au continuat marţi în Goma, cel mai mare oraş din estul Republicii Democratice Congo (RDC), în care au intrat duminică rebelii din M23 susţinuţi de Rwanda, marcând o nouă escaladare a conflictului ce durează de trei decenii.

Mai mulţi cetăţeni români, despre care presa spune că sunt mercenari care luptau alături de trupele guvernamentale, sunt într-o situaţie dificilă la Goma, iar Ministerul român de Externe a transmis că menţine legătura cu familiile lor din ţară şi este în permanent cu organismele civile şi militare ale ONU, cu autorităţile din RDC, Uganda şi Rwanda, relatează Reuters.

Locuitorii mai multor cartiere din Goma au raportat focuri de armă de calibru mic şi explozii puternice, în special în apropierea aeroportului, aflat încă sub controlul soldaţilor congolezi şi al miliţiilor pro-guvernamentale, potrivit surselor ONU şi locuitorilor. Zeci de alţi soldaţi din Kinshasa s-au predat.

Africa de Sud a anunţat că patru dintre soldaţii săi care participau la misiunea ONU de menţinere a păcii (MONUSCO) au fost ucişi în lupte. În total, nouă membri sud-africani ai forţelor de menţinere a păcii au fost ucişi în ultima săptămână. Preşedintele Cyril Ramaphosa a vorbit la telefon cu omologul său rwandez Paul Kagame şi cei doi lideri au convenit asupra necesităţii unei încetări a focului, potrivit Preşedinţiei sud-africane.

Rezultatul luptelor este necunoscut. Un purtător de cuvânt al Biroului Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare a declarat marţi că, potrivit personalului ONU aflat pe teren, spitalele din Goma sunt copleşite de răniţi şi „multe cadavre” au împânzit străzile oraşului.

Citește și
OMS
S-a aflat ce este boala misterioasă care a provocat sute de îmbolnăviri și decese în RDC. Avertismentul OMS

Luni, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a declarat că a tratat 117 răniţi, inclusiv 86 de victime rănite prin împuşcare, într-un spital pe care îl istrează în Goma.

„A existat o perioadă de calm noaptea trecută, dar focurile de armă au fost reluate la miezul nopţii”, a declarat pentru Reuters o rezidentă a districtului Majengo din nordul oraşului Goma, în apropierea aeroportului. „Am auzit pocnituri focuri de armă de la miezul nopţii până astăzi (...), vin din apropierea aeroportului", a adăugat ea.

Un alt locuitor din Majengo a confirmat că a auzit focuri de armă pe tot parcursul nopţii şi până marţi dimineaţă. „Sunt întins la pământ împreună cu familia mea”, a detaliat el, potrivit News.ro.

Washingtonul și Parisul sprijină Kinshasa

RD Congo, o ţară cu o populaţie de peste 100 de milioane de locuitori, aproximativ de mărimea Europei Occidentale, are peste 100 de grupări armate. Drintre acestea, rebelii M23 au reluat luptele armate în 2022, la zece ani după o insurecţie anterioară împotriva guvernului, în timpul căreia au cucerit pentru scurt timp Goma.

În ultimele săptămâni, aceştia au înaintat rapid în provincia Kivu de Nord, la graniţa cu Rwanda, înainte de a se apropia de Goma, un oraş cu aproape două milioane de locuitori şi un centru vital pentru comerţul cu minereuri de tantal şi staniu, care sunt utilizate la telefoane şi calculatoare.

Oraşul şi aeroportul său, unde îşi au baza forţele ONU, reprezintă, de asemenea, un centru logistic crucial pentru furnizarea de ajutor umanitar milioanelor de oameni strămutaţi de luptele din regiune.

Ofensiva spre Goma este cea mai recentă replică a genocidului la care etnicii Tutsi au fost supuşi de către etnicii Hutu în Rwanda în 1994, M23 fiind o mişcare predominant Tutsi care pretinde că apără populaţia Tutsi din estul RDC.

Autorităţile congoleze, la rândul lor, îi acuză pe rebeli că sunt o forţă auxiliară a armatei rwandeze dedicată servirii ambiţiilor expansioniste ale puterii de la Kigali, o acuzaţie pe care Rwanda o respinge de mult timp.

Preşedintele congolez Felix Tshisekedi a vorbit luni la telefon cu secretarul de stat american Marco Rubio, care a afirmat sprijinul Washingtonului pentru integritatea teritorială a RDC, potrivit Departamentului de Stat.

Întrebat pe acest subiect, marţi, la postul Sud-Radio, ministrul z de externe Jean-Noël Barrot a cerut la rândul său Rwandei să pună capăt ofensivei şi să reia dialogul cu Kinshasa.

Manifestanţi au atacat marţi dimineaţă ambasada Franţei la Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo (RDC), provocând un incendiu care în prezent este sub control, a declarat ministrul z de externe Jean-Noël Barrot pe X, denunţând aceste acte ca fiind „inacceptabile”.

„Se face totul pentru a asigura siguranţa personalului şi a cetăţenilor noştri", a adăugat el.

Ambasadele Statelor Unite, Ugandei şi Rwandei au fost, de asemenea, vizate de manifestanţi care protestau faţă de evenimentele în curs în estul RDC, a declarat un diplomat european.
Potrivit unor surse diplomatice, conflictul va fi din nou pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU marţi, după ce o primă reuniune a avut loc duminică.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Cetățeni români, blocați în mijlocul luptelor din Congo. MAE: „Situaţia din teren este extrem de volatilă şi periculoasă”
Cetățeni români, blocați în mijlocul luptelor din Congo. MAE: „Situaţia din teren este extrem de volatilă şi periculoasă”

MAE este informat şi are în atenţie situaţia unui număr de cetăţeni români care sunt blocaţi în provincia Nord-Kivu, Republica Democratică Congo, pe fondul unei ofensive rebele împotriva armatei.

S-a aflat ce este boala misterioasă care a provocat sute de îmbolnăviri și decese în RDC. Avertismentul OMS
S-a aflat ce este boala misterioasă care a provocat sute de îmbolnăviri și decese în RDC. Avertismentul OMS

Boala misterioasă care a provocat sute de îmbolnăviri și decese în Congo este o formă severă de malarie, au transmis oficiali ai ministerului Sănătății de acolo. Violența ei este favorizată și de malnutriția populației, spun medicii.

Autoritățile internaționale analizează boala cu origine încă necunoscută care a ucis zeci de copii în Congo
Autoritățile internaționale analizează boala cu origine încă necunoscută care a ucis zeci de copii în Congo

O afecțiune cu cauze necunoscute deocamdată, care a ucis zeci de copii în Congo, a intrat în vizorul autorităților internaționale.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.