Madridul intră din nou în carantină. Locuitorii nu mai au voie să părăsească orașul

Madrid
Shutterstock

Madridul devine prima capitală europeană ce reintră în ''lockdown'' din cauza epidemiei de COVID-19, locuitorii capitalei spaniole şi din nouă oraşe învecinate urmând să nu mai poată părăsi aceste localităţi începând de vineri seară.

Decizia Ministerului spaniol al Sănătăţii a fost contestată imediat în justiţie de autorităţile regionale, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Noile restricţii, care intră în vigoare vineri la ora locală 22:00 (20:00 GMT), nu sunt la fel de stricte cum au fost cele instituite în luna martie, când spaniolii nu-şi mai puteau părăsi locuinţele decât în câteva situaţii bine precizate.

Guvernul spaniol anunţase de joi extinderea la nivelul întregii regiuni Madrid a restricţiilor antiepidemice aplicate de luna trecută în anumite zone ale sale, care prevăd în principal că locuitorii acesteia au dreptul să iasă din cartierul în care-şi au domiciliul doar pentru a merge la serviciu, la medic sau la studii, pentru îngrijirea persoanelor dependente sau pentru a răspunde unei convocări legale.

Pe lângă interdicţia de părăsire a localităţilor şi de intrare în acestea, conform noii decizii a Ministerului Sănătăţii barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00 - până în prezent ora de închidere era 01:00. De asemenea, capacitatea restaurantelor, magazinelor şi sălilor de fitness va trebui să fie redusă la jumătate.

Citește și
Femeie cu mască, Spania
Madridul extinde restricţiile pentru a limita răspândirea epidemiei de Covid-19

Dar executivul regiunii Madrid a contestat decizia ministerului şi s-a adresat justiţiei, susţinând că este vorba despre o imixtiune a guvernul central în competenţele sale şi a cerut suspendarea aplicării noilor măsuri. În virtutea statutului lor de comunităţi autonome, regiunile spaniole iau propriile decizii în materie de sănătate şi prevenire a răspândirii bolilor.

Totuşi, premierul spaniol Pedro Sanchez a asigurat că ordinul ministerial respectă competenţele autonome ale Madridului şi a justificat noile restricţii prin situaţia epidemiologică ''extrem de gravă'' din această regiune. Conform datelor oficiale, peste o treime din noile cazuri de COVID-19 în în Spania sunt în regiunea Madrid, iar ultima raportare zilnică, cea de joi, arăta 3.715 noi cazuri pe ansamblul Spaniei.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Restricții de circulație în zona Madridului. Acestea sunt contestate de autoritățile regionale
Restricții de circulație în zona Madridului. Acestea sunt contestate de autoritățile regionale

Călătoriile din și spre Madrid vor fi restricționate din cauza creșterii numărului de infectări cu coronavirus, a anunțat guvernul spaniol. Autoritățile regionale contestă însă decizia.

Madridul extinde restricţiile pentru a limita răspândirea epidemiei de Covid-19
Madridul extinde restricţiile pentru a limita răspândirea epidemiei de Covid-19

Mai mult de 1 milion de locuitori din regiunea Madrid nu mai pot să iasă din cartierele lor decât din motive de primă necesitate, după extinderea la noi zone, luni, a restricţiilor adoptate pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19.

Spitalele din Madrid, în pragul colapsului. Cetățenii protestează față de noile restricții
Spitalele din Madrid, în pragul colapsului. Cetățenii protestează față de noile restricții

Spitalele din Madrid sunt din nou în pragul colapsului din cauza creșterii dramatice a numărului de cazuri și a personalului medical insuficient.

Proteste violente la Madrid. Manifestanții au scandat împotriva măsurilor impuse de guvern
Proteste violente la Madrid. Manifestanții au scandat împotriva măsurilor impuse de guvern

Restricţiile din cauza pandemiei au încins spiritele pe străzile din Madrid.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.