Marea Britanie anunță că cetățenii complet vaccinaţi nu vor mai fi nevoiţi să facă un test Covid la intrarea în țară

×
Codul embed a fost copiat

Marea Britanie mai face un pas spre relaxare și anunță că cetățenii complet vaccinaţi care sosesc în regat nu vor mai fi nevoiţi să facă un test COVID.

Și în Statele Unite specialiștii se arată optimiști, în condițiile în care numărul infectărilor cu Sars-CoV-2 este în scădere în mai multe state, dar insistă că încă este nevoie de multă precauție.

În prezent, persoanele vaccinate care sosesc în Marea Britanie trebuie să facă un test Covid în decurs de 2 zile de la sosire. Dar acest lucru se va schimba începând cu 11 frebruarie, a anunţat premierul britanic Boris Johnson.

Boris Johnson: "Cei care sosesc în Anglia nu mai sunt obligați să se testeze anti-Covid, dacă sunt vaccinați cu două doze".

Cei care intră în ţară şi sunt complet vaccinaţi vor completa doar un formular de localizare, a mai anunțat guvernul britanic. Deocamdată, vaccinarea completă nu va include cerinţa de a fi făcută şi o doză booster. Cât despre cei nevaccinați, ei nu vor mai fi nevoiți să stea în izolare, dar trebuie în continuare să prezinte un test negativ la intrarea în țară.

Citește și
testare
Noi centre de testare în Capitală, cu program non-stop. Ce trebuie să faci ca să te poți testa gratis în spitalele de stat


Şi americanii au devenit mai optimişti.

Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe în combaterea pandemiei: "Estimăm că vom continua să vedem o scădere. Dar cât va mai dura până când vom putea ajunge la un nivel la care să ne simțim în siguranță, să putem spune că suntem într-o zonă în care putem spune că putem trăi cu acest virus, este greu de prezis. În cel mai bun caz, în câteva săptămâni sau o lună cifrele vor continua să scadă, iar cu toate uneltele pe care le avem: vaccinuri, testări, doza booster, măști vom putea să menținem nivelul scăzut".

Totuși, specialistul în probleme de sănătate de la Casa Albă spune că nu trebuie să excludem scenariul nefericit al apariției unei noi variante. Dar subliniază încă o dată că lucrurile pot fi ținute sub control doar prin vaccinare.

Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe în combaterea pandemiei: "Cred că lucrurile se vor schimba și nu va trebui să ne îngrijorăm la fiecare strănut. Vom avea tot mai multe teste disponibile și cel mai important, un lucru pe care nu-l evidențiem suficient, este faptul că avem tot mai multe tratamente antivirale disponibile. Când cei în vârstă sau cei vulnerabili și cu probleme medicale grave se infectează, tratați în primele zile scade riscul să ajungă în spital".

Pastila împotriva COVID dezvoltată de Pfizer - un tratament antiviral - a fost aprobată în Statele Unite încă de la finalul anului trecut. Iar Agenția de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană ar putea să aprobe acest tratament, numit Paxlovid, la sfârșitul acestei săptămâni. Italia, Germania și Belgia sunt printre țările europene care au achiziționat deja acest medicament.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor
Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor

Valul Omicron a lovit serios România, dar cu forme mai ușoare de boală. Numărul cazurilor grave de Covid este mult sub recordurile din perioada îmbolnăvirilor cu tulpina Delta.

Noi centre de testare în Capitală, cu program non-stop. Ce trebuie să faci ca să te poți testa gratis în spitalele de stat
Noi centre de testare în Capitală, cu program non-stop. Ce trebuie să faci ca să te poți testa gratis în spitalele de stat

Avem 12.000 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore și 41 de decese.

George Simion și simpatizanții AUR, fără mască la Iași: ”A trecut, gata. A trecut pandemia”
George Simion și simpatizanții AUR, fără mască la Iași: ”A trecut, gata. A trecut pandemia”

Liderii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion și Claudiu Târziu, precum și sute de simpatizanți ai acestui partid, au stat fără mască anti Covid-19 la Iași, luni, la manifestațiile de Ziua Unirii.  

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.