Mark Rutte va fi nominalizat oficial miercuri secretar general al NATO. Când își va începe mandatul

Mark Rutte
Getty

Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi surse diplomatice citate de AFP.

Ambasadorii statelor membre vor oficializa această numire în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO.

Retragerea candidaturii preşedintelui român Klaus Iohannis şi a obiecţiilor pe care le aveau Ungaria şi Slovacia i-au lăsat lui Rutte cale liberă în obţinerea postului de secretar general.

El îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, numit în 2014. Mandatul acestuia a fost extins de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

Pe lângă acest război şi contextul politic internaţional tensionat, Mark Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare istraţie americană condusă de Donald Trump, dacă fostul preşedinte republican al SUA va reveni la Casa Albă după alegerile în care se va confrunta din nou cu actualul preşedinte democrat Joe Biden, potrivit Agerpres.

Citește și
Ursula von der Leyen, donald trump
UE este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Ursula von der Leyen anunţă că a discutat cu Donald Trump

Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump în precedentul mandat al acestuia ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale. De pildă, premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
UE este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Ursula von der Leyen anunţă că a discutat cu Donald Trump
UE este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Ursula von der Leyen anunţă că a discutat cu Donald Trump

Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

 

Cel puţin 20 de oameni au murit în urma unui atac israelian asupra unei şcoli din Gaza. Printre victime sunt și copii
Cel puţin 20 de oameni au murit în urma unui atac israelian asupra unei şcoli din Gaza. Printre victime sunt și copii

Un atac al Israelului asupra unei şcoli care adăpostea persoane strămutate în Gaza a dus la moartea a cel puţin 20 de oameni şi rănirea a zeci de persoane, au declarat luni autorităţile locale pentru Reuters.

Donald Trump, după cel mai amplu atac al Rusiei asupra Ucrainei: Putin a înnebunit complet. Ce naiba s-a întâmplat cu el?
Donald Trump, după cel mai amplu atac al Rusiei asupra Ucrainei: Putin a înnebunit complet. Ce naiba s-a întâmplat cu el?

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu este „mulţumit” de omologul său rus, Vladimir Putin, în urma celui mai mare atac aerian al Moscovei asupra Ucrainei.  

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în română, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în română, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.