Londra este paralizată în faţa măsurilor de securitate excepţionale. Peste 10.000 de polițiști vor fi la datorie

×
Codul embed a fost copiat

Organizarea funeraliilor reprezintă o provocare de securitate fără precedent. Mii de polițiști au împânzit centrul Londrei. Și, pe lângă numeroșii agenți, vor fi implicați și peste 10.000 de angajați din toate categoriile forțelor armate regale.

Pentru ceremoniile de luni, capitala britanică găzduiește o impresionantă reuniune a liderilor mondiali, cum nu a mai avut loc de zeci de ani.

Centrul Londrei arată ca o fortareaţă. Măsuri draconice de securitate au fost puse în aplicare încă de duminică.

Operațiunea, foarte complexă, este cea mai mare din istoria forțelor de ordine londoneze, depășind Jocurile Olimpice organizate în capitala Marii Britanii, în 2012.

Peste 10.000 de polițiști vor fi luni la datorie. Și vor avea întăriri din toate cele 43 de structuri ale forțelor de ordine din Marea Britanie.

Citește și
printul edward
De ce Prințul Edward nu strânge mâinile oamenilor adunați să-i omagieze mama. Explicațiile oferite de fiul cel mic al reginei

De asemenea, sute de comisari voluntari și membri ai forțelor armate se vor afla de-a lungul traseului pe care va avea loc procesiunea.

Sir Mark Rowley, comisar în cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra: Este o provocare uriașă pentru Poliția Metropolitană și pentru mine personal, dar ne pregătim de mulți ani (pentru acest eveniment). Au fost implicați oameni sârguincioși și muncitori, care au depus mult efort pentru acest eveniment.

Liderii din întreaga lume au fost informați că pe drumul până la Westminster Abbey, unde vor începe funeraliile de stat, nu va fi permis accesul cu mașini oficiale. În schimb, deplasarea se va putea face cu autocare, ce vor porni din vestul Londrei.

Aceasta este doar partea vizibilă a unei operațiuni de securitate, conduse de la un centru de control de înaltă tehnologie, aflat în apropierea podului Lambeth, nu departe de Parlament.

Gurile de canal și tomberoanele au fost percheziționate și sigilate. Pe acoperișuri vor fi lunetiști, pe străzi câini de urmărire, iar pe râul Tamisa nave de patrulare. Nu va lipsi nici poliția călare.

Sadiq Khan, primarul Londrei: De zeci de ani, Casa Regală a colaborat îndeaproape cu guvernul, cu primarii care s-au succedat și cu multe alte persoane în legătură cu pregătirea funeraliilor Majestății Sale. A fost numită "operațiunea London Bridge" și, timp de mulți ani, evident, nu am putut vorbi despre asta. Nu era etic să vorbim despre înmormântarea monarhului nostru. Ceea ce vedeți acum este executarea acelor planuri.

Totodată, zborul dronelor deasupra Londrei a fost interzis temporar, iar aeroportul Heathrow va ține la sol zeci de avioane, pentru ca zgomotul aeronavelor să nu perturbe ceremonia funerară.

Străzile din centrul Londrei s-au trezit luni blocate în faţa măsurilor de securitate excepţionale şi a afluxului masiv de persoane care au vrut să-şi ia un ultim rămas bun de la regina Elisabeta a II-a după funeraliile sale de stat, relatează Agerpres, care citează EFE.

Încă de la primele ore ale dimineţii, autobuzele au fost perturbate de la rutele lor obişnuite, neputând ajunge în inima capitalei, şi cel puţin trei staţii de metrou au fost închise: Westminster, St James' şi Hyde Park Corner.

Maşinile particulare circulă cu greu în Londra, unde este totuşi foarte puţină activitate, deoarece ziua a fost declarată nelucrătoare de către autorităţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Britanicii își plâng regina. Imagini memorabile suprinse în Londra înaintea funeraliilor Elisabetei a II-a | GALERIE FOTO
Britanicii își plâng regina. Imagini memorabile suprinse în Londra înaintea funeraliilor Elisabetei a II-a | GALERIE FOTO

Este ultima zi în care britanicii își pot plânge regina și pot aduce un ultim omagiu la catafalcul suveranei Elisabeta a II-a.  

De ce Prințul Edward nu strânge mâinile oamenilor adunați să-i omagieze mama. Explicațiile oferite de fiul cel mic al reginei
De ce Prințul Edward nu strânge mâinile oamenilor adunați să-i omagieze mama. Explicațiile oferite de fiul cel mic al reginei

Prințul Edward a explicat de ce nu strânge mâinile oamenilor adunați să o omagieze pe Regina Elisabeta.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.