Măsuri disperate în China. Dezinfectant împrăştiat cu drona, spitale păzite de armată

×
Codul embed a fost copiat

În China, pentru prima dată, conducerea politică la cel mai înalt nivel a is că există "neajunsuri și deficiențe" la modul în care s-a acționat față de explozia epidemiei de coronavirus.

Steven Jones, CNN Beijing: „Toate eforturile autorităților chineze rămân concentrate în epicentru, unde au luat o serie de măsuri. În primul rând, au crescut producția de kituri de testare, până la peste 700.000 pe zi. De asemenea, trimit peste 8.000 de profesioniști din întreaga țară să-i ajute pe medicii și asistenții medicali.”

Noul spital cu 1.000 de paturi, construit în doar 10 zile la Wuhan și plasat sub control militar, a primit marți primii pacienți, câteva zeci.

De asemenea, hoteluri și clădiri publice au fost transformate în spitale de campanie pentru pacienții care nu au simptome severe.

Dronele sunt folosite pentru a pulveriza dezinfectanți, dar și pentru a transmite mesaje localnicilor în legătură cu măsurile pentru prevenirea și controlul epidemiei.

Citește și
iphone
Cum va afecta epidemia din China producția de iPhone-uri. Reacția companiei

Polițist: „Sunt folosite drone pentru comunicarea cu cetățenii. Astfel se evită ul direct între persoane. Este o modalitate nouă de comunicare, acceptată de cetățeni.”

Dincolo de cifrele oficiale, experții estimează că 75.000 de oameni ar fost deja infectați la Wuhan.

Hong Kong-ul a raportat primul deces, un bărbat de 39 de ani, care s-a întors din Wuhan. Surprinzător, conducătorul executiv al acestui teritoriu autonom chinez a apărut a doua zi la rând fără mască la declarațiile pentru presă.

Carrie Lam, politician: „Pot să spun doar că ar trebui să avem grijă cum sunt folosite măștile sanitare. Este mai important să fie folosite de personalul medical.”

Personalul medical din Hong Kong este în grevă: oamenii cer închiderea completă a graniței cu China continentală. Totuși, din 13 puncte de trecere a frontierei, trei rămân în continuare deschise.

Ivan Watson, corespondent CNN: „Sunt pe cale să mă urc pe unul dintre ultimele feriboturi care circulă între orașele semi-autonome Macao și Hong Kong. Asta pentru că guvernul din Hong Kong a anunțat că suspendă acest serviciu.”

Cazurile de vindecare sunt intens mediatizate de presă chineză și televiziunea de stat. Un bărbat de 57 de ani din Sichuan a fost declarat vindecat după 17 zile de tratament. Când a fost internat, era în stare critică.

Wang Jian, doctor: „Nu putea să respire singur, așa că am fost nevoiți să îl punem la un aparat de respirație artificială și să-i istrăm antivirale.”

Medic: „A fost foarte cooperant și a acceptat toate medicamentele pe care i le-am prescris.”

Pacient vindecat: „Vreau să le mulțumesc enorm pentru că m-au vindecat.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Epidemia de coronavirus. Anunțul de ultimă oră făcut de autoritățile sanitare
Epidemia de coronavirus. Anunțul de ultimă oră făcut de autoritățile sanitare

Numărul de decese cauzate de coronavirus a crescut la 427.

Cum va afecta epidemia din China producția de iPhone-uri. Reacția companiei
Cum va afecta epidemia din China producția de iPhone-uri. Reacția companiei

Epidemia din China va afecta producţia de iPhone-uri dacă autorităţile vor extinde închiderea fabricilor Foxconn.

Femeie arestată în China după ce a ascuns că a intrat în  cu o persoană din zona contaminată
Femeie arestată în China după ce a ascuns că a intrat în cu o persoană din zona contaminată

O femeie de 36 de ani din orașul chinez Tianjin a fost reţinută de Poliţia locală luni, după ce "a ascuns deliberat" autorităţilor faptul că a intrat în cu o persoană aflată în zona afectată de epidemia de pneumonie virală cauzată de coronavirus.

Patru români, evacuați din zona de focar a infecției cu coronavirus. Măsuri la nivel internațional
Patru români, evacuați din zona de focar a infecției cu coronavirus. Măsuri la nivel internațional

Patru români au fost ajutați de autoritățile noastre să părăsească zona de focar a infecției cu coronavirus din China.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.