Mesajul lui Vladimir Putin de Anul Nou. ”Pentru asta luptăm astăzi”

vladimir putin
Shutterstock

"Corectitudinea morală şi istorică" este de partea Rusiei, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, în mesajul de Anul Nou, în plină ofensivă în Ucraina şi în plină criză cu Occidentul, relatează AFP şi Reuters.

 

Potrivit lui Putin, anul 2022 a fost bogat "în evenimente cu adevărat decisive şi importante" care "pun bazele (...) adevăratei noastre independenţe".

"Pentru asta luptăm astăzi, protejându-ne poporul în propriile teritorii istorice, în noile entităţi constitutive ale Rusiei", a adăugat el în acest mesaj transmis de televiziunea publică.

Putin a mai declarat că Rusia nu va ceda în faţa încercărilor Occidentului de a folosi Ucraina ca instrument pentru a o distruge.

Separat, într-un mesaj de condoleanţe transmis Papei Francisc şi făcut public de Kremlin, Putin a salutat memoria fostului papă Benedict al XVI-lea după decesul acestuia anunţat sâmbătă de Vatican.

Citește și
pele si vladimir putin
Vladimir Putin a transmis condoleanțe după moartea lui Pele: Voi avea pentru totdeauna cele mai bune amintiri despre el FOTO

Ce a spus despre Papa Benedict al XVI-lea

"Benedict al XVI-lea a fost o personalitate religioasă şi de stat eminentă, un apărător hotărât al valorilor tradiţionale creştine", a adăugat liderul de la Kremlin.

"Voi păstra pentru totdeauna amintiri luminoase cu el", a mai spus Putin.

Preşedintele rus se prezintă ca un apărător al valorilor conservatoare, denunţând mereu declinul moral al Occidentului, în special datorită acceptării comunităţii LGBT.

Anterior, Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse a salutat la rândul său memoria fostului papă Benedict al XVI-lea, un apărător al "valorilor tradiţionale".

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Putin nu-i va felicita de Anul Nou pe șefii statelor neprietenoase. Cine sunt cei care vor primi urări din partea sa
Putin nu-i va felicita de Anul Nou pe șefii statelor neprietenoase. Cine sunt cei care vor primi urări din partea sa

Președintele rus Vladimir Putin nu le va ura "La mulți ani" liderilor Statelor Unite, Franței și Germaniei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin a transmis condoleanțe după moartea lui Pele: Voi avea pentru totdeauna cele mai bune amintiri despre el FOTO
Vladimir Putin a transmis condoleanțe după moartea lui Pele: Voi avea pentru totdeauna cele mai bune amintiri despre el FOTO

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe după moartea legendarului fotbalist Pele.  

Tony Blar îl ira pe Putin și-l compara cu Charles de Gaulle. Cum îi mințeau rușii pe englezi
Tony Blar îl ira pe Putin și-l compara cu Charles de Gaulle. Cum îi mințeau rușii pe englezi

Tony Blair îl ira pe Vladimir Putin, despre care spunea că este ”un patriot rus” și îl compara cu Charles de Gaulle, cerând pentru acesta un loc la ”masa principală” a marilor țări. Asta în timp ce rușii îi mințeau pe englezi.

Vladimir Putin l-a invitat pe Xi Jinping la Moscova. „Vă aşteptăm, dragă domnule preşedinte”
Vladimir Putin l-a invitat pe Xi Jinping la Moscova. „Vă aşteptăm, dragă domnule preşedinte”

Liderul rus Vladimir Putin a declarat vineri că se aşteaptă ca omologul său chinez, Xi Jinping, să efectueze o vizită de stat în Rusia, în primăvara anului 2023, informează Reuters.

Starea de sănătate a lui Vladimir Putin s-ar fi înrăutățit. Președintele rus ar trimite sosii la evenimentele publice
Starea de sănătate a lui Vladimir Putin s-ar fi înrăutățit. Președintele rus ar trimite sosii la evenimentele publice

Problemele de sănătate ale președintelui rus Vladimir Putin par să se agraveze, spun surse de la Moscova, citate de presa britanică.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.