Ministrul rus al apărării: ”Kievul nu ţine cont de pierderile umane uriaşe ca să le facă pe plac păpuşarilor occidentali”

×
Codul embed a fost copiat

Armata ucraineană a reușit să oprească avansul trupelor rusești în nordul orașului Bahmut, un punct strategic în linia de apărare a Kievului, în estul Ucrainei.

În ciuda presiunilor formidabile ale rușilor, președintele Zelenski a întărit aseară hotărârea Kievului de a nu renunța la orașul Bahmut, asediat de luni întregi de armata rusă și de mercenarii Wagner.

Kievul investighează şi presupusa execuție, de către ruși, a unui prizonier de război ucrainean.

Orașul Bahmut rezistă, în ciuda atacurilor rusești. Militarii ucraineni nu au primit ordinul de retragere și păstrează controlul asupra unor căi de evacuare, dar până acum au reușit să țină pe loc ofensiva militanților Wagner, care încearcă să taie retragerea apărătorilor. Potrivit armatei ucrainene, rușii ar fi rămas fără muniție, pentru că atacă doar infanteria, fără susținerea artileriei.

Sunt bombardamente foarte intense.

Citește și
Vladimir Putin
Finlanda se „pregătește de ce e mai rău”, după ce Rusia a mutat trupe și echipamente lângă graniță

Președintele Zelensky a subliniat iarăși că armata să nu se retrage din Bahmut, pentru că ar pune în pericol toată apărarea ucraineană.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Rușii ar avea un drum deschis, după Bahmut, către alte orașe ucrainene în direcția Donețk, în estul Ucrainei. De asta băieții noștri rezistă acolo”.

De la Moscova, ministrul rus al Apărării ite că luptă pentru bastionul ucrainean continuă și, culmea tupeului, acuză Kievul că nu-i pasă de pierderile umane.

Serghei Soigu, ministrul rus al apărării: ”E surprinzătoare indiferentă faţă de oamenii săi, dovedită de regimul de la Kiev, care nu ţine cont de pierderile umane uriaşe ca să le facă pe plac păpuşarilor occidentali. Asta în timp ce pentru noi e prioritară păstrarea vieţii şi integrităţii fizice a soldaţilor şi a civililor noştri”.

Un lucru e cert: rezistența ucraineană în Bahmut are efecte importante pentru viitorul conflictului ruso-ucrainean.

Miza pentru Bahmut

 

Un consilier al președintelui Zelenski crede că bătălia pentru Bahmut a dat timp ucrainenilor să-și refacă forțele și să le pregătească pentru eventuale contraofensive. Iar din punct de vedere strategic a folosit pentru epuizarea forțelor rusești.

Îndârjirea ucrainenilor e și mai mare după ce, pe rețelele sociale, au apărut imagini îngrozitoare în care un soldat ucrainean, neînarmat, a fost executat de ruși pe frontul de est.

În spatele frontului, ucrainenii antrenează noi unități care vor fi trimise în luptă în perioada imediat următoare. Printre ele se numără și voluntari georgieni, care împart cu ucrainenii ura față de ruși.

Printre voluntarii georgieni și-a făcut apariția și un spaniol.

Soldat spaniol: ”Sunt singurul de aici care vorbește spaniola. Folosim multe gesturi”.

În acest timp, statele vestice sunt cu ochii pe trupele ruse din enclava Kaliningrad. În vizită la Vilnius, ministrul german al apărării a reiterat sprijinul Berlinului pentru statele baltice.

Arvydas Anušauskas, Ministrul Apărării din Lituania: ”Rusia menține o forță armată în Kaliningrad, în ciuda pierderilor din Ucraina, dar Belarus și-a pierdut importanța. Planurile Kremlinului de a spori prezența militară la granițele cu regiunile NATO semnalează intențiile rușilor pentru o confruntare de durată”.

Pe de altă parte, Ungaria a dat primul semn că va ratifica aderarea Suediei și a Finlandei la Organizația Atlanticului de Nord.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: ”Am văzut anunțurile delegației parlamentare maghiare care tocmai a vizitat Suedia, au transmis un mesaj pozitiv și recomandă ratificarea (tratatului de aderare)”.

În altă ordine de idei, președintele Xi Jinping și diplomații chinezi au ridicat brusc tonul la americani, pe care îi acuză că pun paie în "pârjolul" din Ucraina.

Qin Gang, ministrul chinez de externe: ”China n-a creat această criză, nu e parte din conflict şi nu furnizează arme niciuneia dintre tabere. Pentru Dumnezeu, de ce se arătă cu degetul către China, care e şi ameninţata cu sancţiuni şi presiuni? Este absolut inacceptabil!”

Nu doar situația din Ucraina îi macină pe chinezi, ci și toate celelalte dispute în care Washingtonul are viziuni diametral opuse Beijingului.

Qin Gang, ministrul chinez de externe: ”Dacă Statele Unite nu apasă pe frână și continuă să meargă cu viteză pe drumul greșit, niciun fel de bariere de siguranță nu vor putea preveni deraierea, care va deveni conflict și confruntare. Şi cine va a consecințele catastrofale?”

Pe de altă parte, oficialul chinez a afirmat că Beijingul trebuie "să-și dea mâna cu Moscova", iar relațiile dintre cele două țări trebuie îmbunătățite.

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ce oraşe crede Volodomir Zelenski că ar fi în pericol dacă Rusia capturează Bakhmut
Ce oraşe crede Volodomir Zelenski că ar fi în pericol dacă Rusia capturează Bakhmut

Trupele ruseşti vor avea "drum deschis" pentru a cuceri oraşe cheie din estul Ucrainei, dacă vor prelua controlul asupra Bakhmut, a avertizat preşedintele Volodimir Zelenski.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.