Moldova: Copiii candidatului pro-rus și anti-european la prezidențiale Stoianoglo trăiesc și lucrează în instituții ale UE

alexandr stoianoglu
IMAGO

Copiii candidatului pro-rus și anti-european Alexandr Stoianoglo la președinția Moldovei trăiesc și sunt angajați în instituții ale Uniunii Europene. Una din fiicele sale pozează chiar alături de Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene.

 

Cele două fiice ale lui Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus și anti-european al Partidului Socialiștilor pentru Președinția Republicii Moldova, au studiat și trăiesc în vestul Europei și sunt chiar angajate în instituții ale Uniunii Europene, scrie Ziarul de Gardă.

Stoianoglo a boicotat referendumul pentru aderarea Moldovei la UE, spunând că el nu este, de fapt, împotriva integrării europene a țării sale, dar este ”contra actualei guvernări”.

Poziția anti-europeană și pro-rusă a celui care candidează în turul 2 al prezidențialelor împotriva Maiei Sandu nu are însă nicio noimă, din moment ce ambele sale fiice, Corina și Cristina, au studiat în școli din vestul Europei, iar acum locuiesc acolo și, mai mult, sunt chiar angajate în instituții importante ale Uniunii Europene, încă din 2014.

În plus, pro-rusul și anti-europeanul Alexandr Stoianoglo este și cetățean român, aspect pe care l-a motivat „din necesitatea accesului la piața muncii, motive familiale sau la alte beneficii sociale și economice”.

Citește și
maia sandu
Se joacă tare în Moldova. Maia Sandu a acceptat dezbaterea cu Stoianoglo, dar după condițiile impuse de contracandidatul său

Corina Stoianoglo, fiica cea mică a lui Alexandr Stoianoglo, a studiat în Olanda, la Universitate Maastricht și lucrează acum în Germania. În septembrie 2024, când a început campania pentru prezidențiale și referendum, Corina a încheiat cu Banca Centrală Europeană (BCE) un contract de angajare pentru poziția de Supervision Analyst, conform paginii personale de Linkedin, unde indică și un stagiu în cadrul unui departament al BCE.

Mezina la BCE, fiica cea mare la o multinațională din Elveția

Fiica anti-europeanului Stoianoglo apare, de altfel, în fotografii alături de Christine Lagarde, președinta Băncii Europene Centrale, ”inima” financiară a UE.

Cristina Stoianoglo, fiica cea mare a candidatului pro-rus și anti-european la Președinția Moldovei, este consultant fiscal în filiala unei companii internaționale, cu sediul în Elveția, care oferă servicii de audit, consultanță fiscală și consultanță în afaceri. În perioada 2018 – 2020, Cristina a făcut un masterat Universitatea din Viena de Economie și Afaceri.

Alexandr Stoianoglo a obținut 25,98% în primul tur al prezidențialelor din Moldova și o va înfrunta pe Maia Sandu în turul decisiv. Actuala șefă a statului a obținut 42,45% în primul tur.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
PORTRET | Cine este Maia Sandu, președintele în exercițiu care vrea un nou mandat la Alegerile din Moldova 2024
PORTRET | Cine este Maia Sandu, președintele în exercițiu care vrea un nou mandat la Alegerile din Moldova 2024

Maia Sandu, candidează pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 2024, după ce a câștigat alegerile anterioare din 2020. Ea se află în fruntea preferințelor electoratului.  

Se joacă tare în Moldova. Maia Sandu a acceptat dezbaterea cu Stoianoglo, dar după condițiile impuse de contracandidatul său
Se joacă tare în Moldova. Maia Sandu a acceptat dezbaterea cu Stoianoglo, dar după condițiile impuse de contracandidatul său

Maia Sandu, președintele în exercițiu al Republicii Moldova, și candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, se vor întâlni în cadrul unei dezbateri, înainte ca cei doi să intre în turul II al alegerilor prezidențiale.

O femeie din Republica Moldova i-a pus la zid pe rusofili. Tudor Chirilă, impresionat: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”
O femeie din Republica Moldova i-a pus la zid pe rusofili. Tudor Chirilă, impresionat: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

Grație unui discurs în care îi critică pe cei care se opun președintei Maia Sandu și parcursului european al Republicii Moldova, o basarabeancă a devenit celebră pe rețele de socializare.

Rezultate finale. Câți oameni au votat-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din Republica Moldova
Rezultate finale. Câți oameni au votat-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de votare constituite pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.  

Maia Sandu acuză un „atac mizerabil'' asupra suveranităţii ţării. „Bandiţii vor cu orice preţ să revină la putere”
Maia Sandu acuză un „atac mizerabil'' asupra suveranităţii ţării. „Bandiţii vor cu orice preţ să revină la putere”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit luni de un "atac mizerabil" asupra suveranităţii ţării sale pe parcursul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi referendumului privind modificarea Constituţiei, care s-au desfăşurat duminică.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.