Motivele pentru care Turcia și-a schimbat numele. Asocierea cu curcanul, unul dintre ele

Motivele pentru care Turcia și-a schimbat numele. Asocierea cu curcanul, unul dintre ele
Getty

De foarte multe ori, Turcia a fost asociată cu curcanul, pasăre care, în America de Nord, reprezintă simbolul Zilei Recunoștinței. Și asta pentru că, în limba engleză, ”turkey” înseamnă atât ”curcan”, cât și numele țării. 

Acesta este însă doar unul din motivele pentru care autoritățile de la Ankara au decis să ceară la ONU schimbarea numelui țării din Turkey în Türkiye, informează CNN.

Organizația Națiunilor Unite a recunoscut, joi, schimbarea numelui țării în Türkiye, iar ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a spus că această decizie "va crește valoarea brandului țării".

În acest context, mai multe organisme internaționale vor fi rugate să schimbe numele țării, în cadrul unei campanii de rebranding lansate de președintele Recep Tayyip Erdogan la sfârșitul anului trecut.

"Türkiye este cea mai bună reprezentare și expresie a culturii, civilizației și valorilor poporului turc", a spus, în decembrie, președintele turc.

Citește și
turcia nato
Turcia va accepta aderarea Finlandei și Suediei la NATO cu o condiție: să își modifice legile

Motivul principal pentru care Turcia își schimbă numele este "eliminarea asocierii cu curcanul", a declarat Sinan Ulgen, președintele think-tank-ului EDAM din Istanbul.

"Dar, de asemenea, termenul este folosit în limbajul colocvial pentru a desemna eșecul", a adăugat acesta.

Pentru Erdogan, care în 2023 va candida pentru un nou mandat în fruntea țării, noul nume exprimă "cultura, civilizația și valorile națiunii turce în cel mai bun mod".

Organizațiile internaționale vor folosi noua denumire a țării, însă publicul larg nu o va prelua imediat, a spus Ulgen.

"Va fi nevoie probabil de mulți ani pentru ca publicul internațional să treacă de la Turkey la Türkiye", a afirmat acesta.

"Noul nume va distrage atenția publicului de la problemele concrete"

Nu este prima dată când țara încearcă să-și schimbe numele. Un demers similar a avut loc la mijlocul anilor 1980, în mandatul premierului Turgut Ozal, dar nu a avut suficient sprijin.

Ar putea exista și motivații politice în spatele acestei mișcări. Anul viitor, în luna iunie, vor avea loc alegeri, iar țara se află în criză economică.

Aceasta reprezintă "o altă strategie a guvernului pentru a ajunge la alegătorii naționaliști, într-un an crucial pentru politica turcă", a spus sco Siccardi, analist la think tank-ul Carnegie Europe.

Momentul schimbării numelui este "esențial" pentru alegerile de anul viitor, a precizat acesta, care a adăugat: "Noul nume va distrage atenția publicului de la probleme mai concrete și stringente și îi va oferi președintelui Erdogan un alt argument pentru a susține o Turcie mai puternică și mai tradițională".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Turcia cumpără cerealele furate de Rusia din Ucraina, declară ambasadorul Kievului la Ankara
Turcia cumpără cerealele furate de Rusia din Ucraina, declară ambasadorul Kievului la Ankara

Ambasadorul Ucrainei la Ankara, Vasyl Bodnar, a declarat, vineri, că Turcia se numără printre ţările care cumpără cerealele pe care Rusia le-a furat din Ucraina, relatează Reuters.

Turcia va accepta aderarea Finlandei și Suediei la NATO cu o condiție: să își modifice legile
Turcia va accepta aderarea Finlandei și Suediei la NATO cu o condiție: să își modifice legile

Turcia a transmis Finlandei și Suediei să își modifice legislația pentru a putea adera la NATO.

Turcia se opune aderării Finlandei și Suediei la NATO. Erdogan: „Ei au făcut o greşeală”
Turcia se opune aderării Finlandei și Suediei la NATO. Erdogan: „Ei au făcut o greşeală”

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO ar fi o ”greşeală”, la fel ca cea a aderării Greciei la Tratatul Atlanticului de Nord, consideră vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.