Nordul Europei se confruntă cu temperaturi extreme: 30 de grade în Laponia și la cercul polar

caldura
Getty

Ţările din nordul Europei sunt afectate în ultimele zile de un val neobişnuit de căldură, temperaturile în situându-se peste valorile medii obişnuite pentru această perioadă, condiţii ce amplifică seceta şi riscul de incendii, informează vineri EFE

Claire Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, a declarat într-o conferinţă de presă că temperaturile în în ţările scandinave au depăşit cu până la zece grade Celsius valorile obişnuite pentru această perioadă a anului.

"Chiar şi la latitudini apropiate de cercul polar temperaturile au depăşit în ultimele zile 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar", a afirmat Nullis, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a dat ca exemplu Laponia, un loc caracterizat de prezenţa zăpezii şi a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. De asemenea, în diverse zone din nordul Norvegiei mercurul din termometre a urcat peste 30 de grade Celsius.

În plus, a fost înregistrat un nou record în nordul Norvegiei unde temperatura minimă nu a scăzut sub 25 de grade Celsius în noaptea de 18 iulie, o situaţie "destul de tipică pentru Spania", după cum a precizat Nullis.

Citește și
Canicula roma
Cod portocaliu de caniculă în Italia. În Roma sunt 42 de grade

Potrivit purtătorului de cuvânt, temperaturile extreme vor prelungi seceta cu care aceste ţări se confruntă încă din luna mai, "ceea ce poate avea un impact important asupra agriculturii şi a riscului de incendii".

În prezent, Suedia este ţara cea mai afectată de incendii de amploare, iar fumul generat de acestea este vizibil din spaţiu, conform OMM.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Un urs a intrat în piscina unor americani pentru a face baie
Un urs a intrat în piscina unor americani pentru a face baie

Piscinele răcoroase ale americanilor se dovedesc a fi o tentaţie prea mare pentru urşii toropiţi de soarele verii.

Cod portocaliu de caniculă în Italia. În Roma sunt 42 de grade
Cod portocaliu de caniculă în Italia. În Roma sunt 42 de grade

Un val de căldură toropeşte şi centrul şi sudul Italiei, punându-i la grea încercare pe localnici şi turiști deopotrivă.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.