O fetiță de 8 ani și câinele ei au murit în somn, după ce un copac s-a prăbușit peste cortul în care se aflau

fetiță
Sursa foto: GoFundMe

O fetiță în vârstă de opt ani și câinele familiei sale au murit în timp ce dormeau, după ce un copac s-a prăbușit peste cortul în care se aflau.

Familia se afla într-un camping la Pădurea Națională Boise din Idaho, SUA, când copacul putrezit a căzut peste cortul lor. Din nefericire, unul dintre copiii familiei, o fetiță de 8 ani, dar și câinele de companie au sfârșit pe loc, scrie Mirror.

Când au descoperit nenorocirea, părinții micuței au sunat imediat la serviciile de urgență, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva, copila și câinele au fost declarați decedați.

La momentul tragediei, Cadence se afla alături de părinții ei, Quin și Natasha Eastin, precum și de cei șapte frați, printre care și geamăna sa, Londra.

Citește și
copac masina sighisoara
Un copac a căzut peste o mașină și crengile au intrat prin parbriz, în Sighișoara. În ce stare este șoferul. GALERIE FOTO

Familia fetei este șocată de cele întâmplate.

„Cadence a fost un copil cu adevărat special. Pe lângă faptul că era mereu o fire veselă, era cunoscută pentru că avea un zâmbet cald. Iubea animalele și ele o iubeau.”

Poliția a discutat cu reprezentanții Pădurii Naționale Boise pentru a stabili cauza exactă a prăbușirii arborelui. A fost deschisă o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Un copac s-a prăbușit pe liniile ferate, între staţiile CFR Buftea şi Periş
Un copac s-a prăbușit pe liniile ferate, între staţiile CFR Buftea şi Periş

Traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir, duminică după amiază, între staţiile de cale ferată Buftea şi Periş, după ce un arbore a căzut pe linii din cauza vântului puternic, anunţă CFR Infrastructură.

 

Un copac a căzut peste o mașină și crengile au intrat prin parbriz, în Sighișoara. În ce stare este șoferul. GALERIE FOTO
Un copac a căzut peste o mașină și crengile au intrat prin parbriz, în Sighișoara. În ce stare este șoferul. GALERIE FOTO

Lângă Sighișoara, un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers, iar şoferul a fost rănit.

Vremea rea face ravagii în România. Porturile au fost închise în Constanța, iar un avion nu a putut să aterizeze la Suceava
Vremea rea face ravagii în România. Porturile au fost închise în Constanța, iar un avion nu a putut să aterizeze la Suceava

Pe o vreme câinoasă, Bucureștiul a fost, miercuri, scena unor incidente dramatice. Un copac luat de vânt s-a prăbușit peste o tânără de 22 de ani, iar un altul a strivit mașina unei familii cu oameni în ea.

O fetiță de 6 ani a murit în timp ce se juca alături de prieteni în curtea școlii, după ce un copac putrezit a căzut peste ea
O fetiță de 6 ani a murit în timp ce se juca alături de prieteni în curtea școlii, după ce un copac putrezit a căzut peste ea

Un copac aflat în descompunere s-a prăbușit peste câțiva copii care se jucau în curtea unei școli din Newcastle, Anglia. Din păcate, o fetiță de 6 ani a murit.

Un bărbat a plecat, împreună cu nora lui, să adune lemne în pădure, dar nu s-a mai întors în viață
Un bărbat a plecat, împreună cu nora lui, să adune lemne în pădure, dar nu s-a mai întors în viață

Un bărbat de 55 de ani din Bălteni, Dâmbovița, a murit după ce un copac s-a prăbușit peste el, în pădure.  

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.