O lună de la atacul Hamas asupra Israelului. Imaginile durerii din ultimele 32 de zile | FOTO

zidul plângerii ierusalim, la o luna de la atacul hamas
Getty

La Ierusalim, israelienii au organizat luni seară un priveghi pentru a marca 32 de zile de la atacul Hamas asupra Israelului, în care au fost ucise 1.400 de persoane, fiind aprinsă câte o lumânare pentru fiecare victimă.

 

Rudele celor decedați s-au adunat la Zidul Plângerii din Ierusalim pentru a marca o lună de doliu. Locul sfânt este considerat cel mai sacru loc în care evreii se pot închina. Au avut loc rugăciuni care au marcat prima lună de doliu, în conformitate cu tradiția evreiască.

„Nu avem alte modalități de a-i comemora decât prin rugăciuni, aprinzând lumânări și avându-i în suflet", a declarat Yossi Rivlin, care și-a pierdut doi frați în timpul masacrului de la un festival de muzică, în timpul atacului Hamas, relatează Press.

„Această unitate a națiunii israeliene, o simțim nu doar în casa noastră, ci în toată țara. Păcat că a trebuit să așteptăm acest moment. Este un moment teribil. Sper doar să nu uităm și să ne întoarcem la rutina noastră", a adăugat tânărul de 26 de ani.

Stând în fața unui steag israelian uriaș, cantorul-șef al armatei, Shai Abramson, a rostit o rugăciune pentru cei dispăruți, modificată pentru a include o binecuvântare pentru forțele de securitate care „au plătit cu viața lor pentru protejarea pământului israelian", relatează The Guardian.

Citește și
protest israel
Sute de israelieni au protestat în faţa locuinţei premierului Netanyahu din Ierusalim, cerându-i demisia. Au fost incidente

Ceremonia a fost prima comemorare religioasă organizată la Zidul Plângerii de la 7 octombrie.

La ea a participat Benny Gantz, membru al cabinetului de război format de premierul Benjamin Netanyahu în urma atacului, cel mai sângeros pe care l-a suferit națiunea de la fondarea sa în 1948.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Doi agenţi ai Poliţiei de Frontieră, înjunghiați în apropiere de Oraşul Vechi din Ierusalim
Doi agenţi ai Poliţiei de Frontieră, înjunghiați în apropiere de Oraşul Vechi din Ierusalim

O femeie din poliţia de frontieră israeliană este în stare gravă după ce a fost înjunghiată în Ierusalim. Și colegul ei a fost, de asemenea, înjunghiat.

 

Sute de israelieni au protestat în faţa locuinţei premierului Netanyahu din Ierusalim, cerându-i demisia. Au fost incidente
Sute de israelieni au protestat în faţa locuinţei premierului Netanyahu din Ierusalim, cerându-i demisia. Au fost incidente

Sute de persoane au cerut demisia premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cursul unei manifestaţii care s-a desfăşurat, sâmbătă seara, în faţa locuinţei acestuia din Ierusalim.

Atac în apropierea unei stații de metrou din Ierusalim. Un polițist a fost înjunghiat
Atac în apropierea unei stații de metrou din Ierusalim. Un polițist a fost înjunghiat

Un polițist a fost rănit grav în timpul unui atac din apropierea unei stații de metrou ușor din Ierusalim, luni.

Războiul Israel - Hamas a intrat într-o nouă etapă. „Vizăm anihilarea totală a Hamas”
Războiul Israel - Hamas a intrat într-o nouă etapă. „Vizăm anihilarea totală a Hamas”

Războiul cu Hamas a intrat într-o nouă fază, anunță oficialii de la Ierusalim care au lansat o invazie terestră în Gaza, însoțită de lovituri ale artileriei și bombardamente puternice.

Liderii occidentali cer la protejarea civililor, în războiul dintre Israel și Hamas. Mesaj de susținere pentru Ierusalim
Liderii occidentali cer la protejarea civililor, în războiul dintre Israel și Hamas. Mesaj de susținere pentru Ierusalim

Liderii Statelor Unite, Canadei, Franței, Germaniei, Italiei și Marii Britanii au transmis o declarație comună în care au subliniat sprijinul lor pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva atacurilor grupării Hamas.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.