Oameni fără adăpost, atacați cu bestialitate în timp ce dormeau. 4 au fost uciși cu o rangă

×
Codul embed a fost copiat

Atac plin de cruzime, în New York. Patru oameni ai străzii au fost ucişi în bătaie, iar o a cincea persoană a ajuns la spital cu răni foarte grave.

Agresorul, şi el o persoană fără adăpost, i-a atacat cu o rangă în timp ce dormeau. A încercat apoi să-şi piardă urma, dar a fost găsit de anchetatori și arestat.

Măcelul a avut loc puţin după ora 2 noaptea în cartierul chinezesc din sudul Manhatannului.

Stephen Hughes, comisar poliţia din Manhattan: „Când agenţii au răspuns apelului şi au ajuns în locul respectiv, au găsit un bărbat care zăcea pe stradă, nu era conştient şi avea o rană gravă la cap. Un al doilea bărbat care fusese de asemenea rănit la cap s-a apropiat de oamenii legii. Doi martori le-au spus poliţiştilor că un bărbat necunoscut care purta o geacă neagră şi pantaloni negri le-a lovit pe victime de mai multe ori în cap cu un obiect de metal, după care a fugit spre zona de vest a oraşului."

Zona a fost împânzită de oamenii legii, care în scurt timp l-au găsit pe agresor. Avea asupra lui o bară de metal. Se pare că ar fi luat arma crimei de pe un şantier. În vârstă de 24 de ani, tânărul bănuit de faptele oribile este şi el un om al străzii.

Citește și
mama sua
Motivul halucinant pentru care o femeie și-a ucis copilul de 2 ani. „M-am pierdut”

Michael Baldassano, detectiv: „În acest moment motivul pare să fie o agresiune iscată din senin, nu pare să fi vizat pe cineva anume din cauza culorii pielii, a vârstei sau ceva de acest gen."

Potrivit celei mai recente statistici, peste 63.000 de persoane sunt cazate în fiecare noapte în adăposturile din New York, în timp ce 4.000 dorm pe stradă sau la metrou. Tulburările psihologice, dependenţa de droguri, lipsa locuinţelor la preţuri accesibile şi dificultatea menţinerii unui loc de muncă sunt principalele cauze ale decăderii statutului social.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Ororile comise de un tânăr după ce şi-a văzut fosta iubită cu altul. 5 oameni au murit
Ororile comise de un tânăr după ce şi-a văzut fosta iubită cu altul. 5 oameni au murit

Autoritățile din Austria au arestat, duminică (6 octombrie), un bărbat în vârstă de 25 de ani, după ce și-a ucis fosta iubită, pe familia acesteia și noul ei iubit.

Motivul halucinant pentru care o femeie și-a ucis copilul de 2 ani. „M-am pierdut”
Motivul halucinant pentru care o femeie și-a ucis copilul de 2 ani. „M-am pierdut”

O femeie din Kansas a fost condamnată la 19 ani de închisoare pentru că și-a ucis cu brutalitate copilul de numai 2 ani, pentru că acesta refuza să mănânce un hot dog.

Un american și-a ucis fetița pentru a se răzbuna pe soția lui. Ce îi făcuse femeia
Un american și-a ucis fetița pentru a se răzbuna pe soția lui. Ce îi făcuse femeia

Un bărbat din Statele Unite și-a strangulat fiica de șapte ani care suferea de astm, pentru a se răzbuna pe fosta lui soție.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.