Poliția portugheză l-a arestat pe rabinul care l-a ajutat pe Roman Abramovici să obțină cetățenia acestei țări

abramovici
Getty

Poliţia judiciară portugheză l-a arestat pe rabinul comunităţii israeliene din Porto, Daniel Litvak, entitate care a certificat descendenţa sefardă a oligarhului rus Roman Abramovici pentru ca acesta să obţină naţionalitatea portugheză.

 

Litvak a fost arestat joi, iar arestarea sa poate avea legătură cu o anchetă privind presupuse nereguli în acordarea de certificate evreilor sefarzi, potrivit informaţiilor apărute vineri în presa locală şi citate de agenţia EFE.

Printre cei care au obţinut unul din aceste certificate şi, ulterior, paşaportul portughez se numără şi Roman Abramovici, al cărui proces de obţinere a naţionalităţii a stârnit critici şi suspiciuni în Portugalia.

În ianuarie, parchetul portughez a informat despre deschiderea unei anchete privind acordarea cetăţeniei milionarului rus.

Navalnîi a acuzat Portugalia că a primit mită pentru a-l naturaliza pe Abramovici

Abramovici a reuşit să obţină cetăţenia portugheză în aprilie anul trecut graţie legii naţionalităţii portugheze care îi recunoaşte pe descendenţii evreilor sefarzi care au trăit în peninsula iberică până la expulzarea lor, la sfârşitul secolului al XV-lea.

Citește și
Zelenski acuză Moscova de atac asupra unui coridor umanitar spre Mariupol
Zelenski îi compară pe invadatorii ruși cu teroriștii ISIS. De ce nu a reușit Rusia să cucerească Ucraina până acum

La aflarea acestei ştiri, activiştii şi comentatorii au criticat acordarea cetăţeniei portugheze oligarhului rus, iar oponentul Aleksei Navalnîi a acuzat chiar Portugalia că a primit mită pentru a-l naturaliza pe Abramovici.

La rândul său, Institutul registrelor şi notarilor din Portugalia a deschis o anchetă internă în acest caz.

Roman Abramovici, în vârstă de 55 de ani, născut în fosta Uniune Sovietică, are în prezent patru naţionalităţi: rusă, israeliană, lituaniană şi portugheză.

Miliardarul a cedat conducerea clubului Chelsea

Legea care permite descendenţilor evreilor sefarzi să devină cetăţeni portughezi a fost aprobată în 2015 şi de atunci peste 30.000 de persoane au apelat la ea pentru a avea un paşaport portughez.

Pe 26 februarie, Roman Abramovici, proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea din 2003, a anunţat că a încredinţat conducerea clubului ilor fundaţiei sale caritabile, potrivit AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Cele mai puternice bombardamente la Kiev de la începutul invaziei. Rusia mobilizează populația din teritoriile ocupate
Cele mai puternice bombardamente la Kiev de la începutul invaziei. Rusia mobilizează populația din teritoriile ocupate

La Kiev se aud înspre dimineața zilei de sâmbătă, 12 martie, cele mai puternice bombardamente de la începutul invaziei, raportează corespondentul Fox News.

Zelenski îi compară pe invadatorii ruși cu teroriștii ISIS. De ce nu a reușit Rusia să cucerească Ucraina până acum
Zelenski îi compară pe invadatorii ruși cu teroriștii ISIS. De ce nu a reușit Rusia să cucerească Ucraina până acum

”Oameni puternici, într-o ţară de oţel”, asta ar fi explicaţia pentru care Ucraina nu a putut fi capturată, după 16 zile de război, afirmă Zelenski, într-un nou mesaj video, postat pe Telegram.

Serviciile UK: Rezistența fermă a Ucrainei forțează Rusia să folosească arme inexacte, care ucid mai mulți civili
Serviciile UK: Rezistența fermă a Ucrainei forțează Rusia să folosească arme inexacte, care ucid mai mulți civili

Rusia începe să folosească așa-numita ”dumb munitions”- muniție ”proastă”, nedirijată și inexactă, care ucide mai mulți civili, raportează serviciile de informații ale Marii Britanii.

Și Deutsche Bank se retrage din Rusia, după ce își inaugurase un nou birou la Moscova chiar în decembrie
Și Deutsche Bank se retrage din Rusia, după ce își inaugurase un nou birou la Moscova chiar în decembrie

Deutsche Bank a anunţat că îşi va înceta activitatea în Rusia, după un val de critici faţă de decizia anunţată anterior de a nu se retrage, transmite BBC.  

Zelenski le cere mamelor soldaților ruși să nu-și lase fiii să plece la război în Ucraina
Zelenski le cere mamelor soldaților ruși să nu-și lase fiii să plece la război în Ucraina

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut sâmbătă mamelor soldaţilor ruşi să împiedice trimiterea fiilor lor la război în Ucraina, transmite AFP.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.