Pompierii sunt în alertă într-o suburbie la nord de Atena, unde un incendiu a ars o pădure

×
Codul embed a fost copiat

În Grecia, pompierii sunt în alertă într-o suburbie la nord de Atena, unde un incendiu a ars o pădure de pini, la munte.

Focul a fost stins, dar au rămas cel puţin 12 case cu pagube importante şi multe maşini carbonizate. Un apicultor elen a fost arestat, sub acuzația că ar fi provocat incendiul, după ce a dat foc unor grămezi de frunze uscate în apropierea stupilor săi.

Opt avioane de tip bombardiere cu apă şi 12 elicoptere au fost mobilizate pe frontul acestui incendiu, în timp ce peste 300 de pompieri luptau cu flăcările de la sol.

Incendiul care s-a extins rapid a determinat autorităţile să evacueze zeci de locuințe în zona rezidenţială Stamata, la 30 de kilometri nord-est de centrul Atenei. Fumul dens degajat de foc a fost purtat de vânt deasupra capitalei elene, limitând mult vizibilitatea în anumite părţi ale oraşului.

Localnic: „Ce am văzut ieri? Foc peste tot, fum, panică, oameni în stradă, temându-se că flăcările ajung până la casele lor. Bătea vântul puternic când focul a început să coboare de pe munte. Pompierii au reuşit să oprească extinderea incendiului, dar pagubele sunt mari”.

Citește și
Incendiu
Alertă în Grecia: Incendiu uriaș izbucnit într-o pădure aflată în apropiere de Atena. Focul a distrus deja case și mașini

Preventiv, pompierii au rămas în zonă şi miercuri, stropind cu apă trunchiurile de copaci arse şi inspectând distrugerile.

Localnicii au primit alerte pe telefonul mobil, care le cereau să ţină uşile şi ferestrele închise. Pe de o parte, pentru a se feri de fumul persistent, dar şi pentru a evita ca scânteile de la focurile care ard mocnit să ajungă în case.

Un apicultor în vârstă de 64 de ani a fost arestat de poliţia elenă sub acuzaţia că ar fi provocat incendiul, după ce a dat foc unor grămezi de frunze uscate, în apropierea stupilor.

Oricum, în mai multe părţi ale Greciei, în regiunea Pelopones și în mai multe insule, se menţine riscul crescut de incendii, mai ales că este vânt, dar şi căldură de cuptor, cu maxime prognozate de 43 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Aglomerație mare la frontierele din sud. De ce preferă românii călătoria cu mașina
Aglomerație mare la frontierele din sud. De ce preferă românii călătoria cu mașina

După anul pandemiei, tot mai mulți români preferă să plece cu mașina în vacanță în afara țării, spre Bulgaria, Grecia, Turcia ori vestul Europei.

Alertă în Grecia: Incendiu uriaș izbucnit într-o pădure aflată în apropiere de Atena. Focul a distrus deja case și mașini
Alertă în Grecia: Incendiu uriaș izbucnit într-o pădure aflată în apropiere de Atena. Focul a distrus deja case și mașini

Un incendiu izbucnit într-o pădure aflată la 30 de kilometri de Atena a pus pe jar autoritățile. Focul a distrus deja case și mașini în două comunități, iar o parte dintre locuitori au fost evacuați. Ceilalți... stau cu sufletul la gură.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.